Crisul Repede, igienizat de voluntari

De Simona Albinaru
3Comentarii
Gunoaie în apă
Gunoaie în apă
Marti are loc acţiunea „Aqua Voluntari”. Orădenii care doresc să participe la acţiunea organizată de Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri, în parteneriat cu Serviciul Judeţean Salvamont Bihor şi Master pot să se alăture organizatorilor.

Înfiinţat în anul 2011, în cadrul proiectului „I Love Crişuri”, corpul voluntarilor „AQUA” numără în prezent aproape 630 de tineri, din peste 20 de instituţii de învăţământ. Timp de un an, în cadrul proiectului au fost organizate peste 30 de acţiuni de voluntariat de mediu, igienizându-se aproape 50 de km de cursuri de apă.

Sub sloganul „Fii activ pentru Crişuri”, elevii Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Oradea au răspuns invitaţiei şi se vor alătura corpului de voluntari. Împreună cu angajaţii ABA Crişuri, Salvamont Bihor şi Master Adventure, tinerii vor igieniza cursul râului Crişul Repede, între podul Decebal şi Podul Densusianu.

Igienizare

„Prin această acţiune ne dorim să încurajăm voluntariatul pentru mediu în rândul tinerilor. Cu alte cuvinte, această acţiune se adresează tuturor celor care doresc să treacă de la vorbe, la fapte. Să fii Aqua voluntar înseamnă să îţi asumi o responsabilitate în vederea protejării resurselor de apă”, a precizat Dumitru Voloşeniuc, directorul ABA Crişuri.

Mănuşile, sacii şi jurnalele de voluntari vă aşteaptă astăzi, ora 10, pe malul râului Crişul Repede, lângă baza Salvamont Bihor (str. Sovata, Oradea).



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor