Critică propunerea lui Nicolicea la Justiție

De Andreea Pintea
Critică propunerea lui Nicolicea la Justiție
Răzvan Cadar(PNL): „Mineriada PSD pentru demolarea justiţie continuă cu propunerea lui Nicolicea ministru”.

Secretarul executiv PNL Arad, Răzvan Cadar, consideră că „PSD a decis să meargă mai departe cu presiunile pentru amnistie şi graţiere, cu un singur scop: salvarea lui Dragnea de procesul penal”. „Tudorel Toader a dus acţiunile pentru stoparea luptei împotriva corupţiei şi protejarea politicienilor corupţi la cel mai de jos nivel imaginabil. Pentru PSD nu este suficient, Dragnea vrea să coboare sub ceea ce ne imaginăm ca posibil. Consider că Tudorel Toader a făcut mult rău, prin acţiunea sa sistematică de a subordona justiţia dar PSD ne arată că se poate şi mai rău. Tudorel Toader este totuşi un profesionist din domeniul justiţiei şi nu a acceptat să depăşească orice limită. În locul său, PSD pune un sergent de partid, un politician care nu va avea scrupule, pe Eugen Nicolicea. Cazul acesta este ultimul test pentru ALDE, care are posibilitatea să se opună unei ordonanţe care să salveze corupţii. Suntem convinşi că preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, care s-a afirmat în ultima perioadă ca principalul garant al independenţei justiţiei, va face tot ceea ce este constituţional posibil pentru a opri mineriada PSD împotriva justiţiei”, a declarat Răzvan Cadar, secretarul executiv al PNL Arad.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !