Presedintele CCI Bihor, Ioan Micula, a reliefat principalul obiectiv al întâlnirilor desfãsurate ieri, si anume identificarea posibilelor domenii de cooperare. Acesta a pus accentul pe importanta industriei alimentare, amintind cã existã firme bihorene care au activitãti intense de export în Croatia. Magnatul a numit în acest sens câteva dintre firmele pe care le detine. „Se pot stabili legãturi si relatii pentru furnizarea de produse”, a spus Micula. Monica Cofar, consilier CCI Bihor, a sustinut o prezentare generalã a judetului, precum si un scurt istoric a colaborãrii româno-croate.
Colaborare
„Cooperãm cu trei camere de comert din România. CCI Bihor este singura cu care am încheiat un acord de parteneriat”, a subliniat Melita Radanovic. Aceasta a prezentat fiecare dintre cele 8 firme croate din delegatie, cu domenii de activitate variate, de la industria alimentarã, la cea a lemnului sau a constructiilor.
În ceea ce priveste impactul întâlnirilor dintre întreprinzãtorii bihoreni cu cei din Osijek, acesta nu poate fi cuantificat deocamdatã. „Vrem sã ne extindem afacerile si în Croatia. Am participat la un astfel de workshop si la Timisoara, însã acolo nu am avut sansa de a întâlni firme interesate de domeniul nostru de activitate. Rãmâne de vãzut”, a spus Ciprian Manea, reprezentantul unei firme producãtoare de articole pentru curãtenie.
Claudia Curta
Citiți principiile noastre de moderare aici !