CRSE – un nou președinte, un nou început

De Alexandru Guiaș
Florin Budea, noul președinte al CRSE
Florin Budea, noul președinte al CRSE
La inițiativa membrilor fondatori, Centrul Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni” (CRSE) a fost reactivat.

CRSE este una dintre organizaţiile de mediu binecunoscute bihorenilor, datorită dăruirii şi intransigenţei cu care a abordat, în anii ’90, mai multe campanii de mediu („Lăsaţi Crişul verde!” sau „Un singur Padiş. Natural.”). „Este nevoie de un câine de pază şi pentru ecologie, nu doar pentru democraţie”, e de părere Viorel Lascu, cel care a fost primul preşedinte al CRSE, explicând decizia membrilor fondatori de a reactiva această federaţie a ONG-urilor de mediu. Acesta consideră că, în ultima perioadă, presiunea pe mediul natural este din nou în creştere, atât la nivel național, cât și nivelul judeţului Bihor. „În viziunea mea, organizaţiile de mediu trebuie să îşi facă datoria de a semnala aceste presiuni şi, dacă este nevoie, de a lua atitudine. În plus, mi-aş dori ca prin activitatea CRSE să putem contribui şi la demararea sau deblocarea unor proiecte legate de protecţia Munţilor Apuseni”, a mai declarat Viorel Lascu.

În cadrul Adunării Generale a CRSE, care a avut loc în data de 12 ianuarie, în funcţia de preşedinte al acestei asociaţii a fost ales Florin Budea. „Propunerea venită din partea ECOTOP m-a onorat. În aceeaşi măsură, trecutul CRSE şi alegerea mea în această funcţie mă obligă. Am primit mandat pentru a face unele propuneri în vederea revizuirii Statutului CRSE. Şi, chiar mai important decât asta, am sarcina de a readuce la viaţă organizaţia. Nu va fi uşor, dar am convingerea că e necesar”, a declarat noul preşedinte.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !