CS Crişul, pe locul 2 la Memorialul Ioan Alexandrescu

De Gavril Nutiu
1Comentariu
Evoluţii bune ale orădenilor la Memorial
Evoluţii bune ale orădenilor la Memorial
Bazinul acoperit Crişul a găzduit Memorialul Ioan Alexandrescu, aflat la cea de-a treia ediţie.

Competiţia a fost organizată de CS Crişul şi DJST Bihor, în memoria regretatului director al clubului orădean, Ioan Alexandrescu (1941-2007). Turneul a reunit patru echipe de tineret şi juniori: Crişul (antrenori Ciprian Câmpianu, Marcel Haşaş), Amefa Arad, DVSC Debrecen şi Miskolc. Dintre acestea, Debrecen s-a prezentat cu o formaţie alcătuită în exclusivitate din studenţi, care constituie o bază de lansare pentru echipa de seniori a clubului. Amefa a jucat cu echipa de seniori, Miskolc cu juniorii, iar Crişul a avut doar juniori II şi III, cu vârstele de 13-17 ani.

Echipa orădeană a avut evoluţii meritorii, reuşind să obţină două victorii, 12-11 cu Amefa Arad şi 17-6 cu Miskolc. Crişul a pierdut doar meciul cu Debrecen, echipă care a câştigat de altfel turneul. Clasamentul final a fost: 1. Debrecen, 2. Crişul, 3. Amefa Arad, 4. Miskolc.

„Pe noi nu ne-au interesat în mod deosebit rezultatele, punând accentul pe verificarea tuturor jucătorilor, pentru a ne face o idee despre potenţialul fiecăruia. Avem un lot format din jucători foarte tineri, începând de la 13 ani, iar cel mai mare dintre ei are 17 ani. Singurii juniori I din lot, Seichei şi Podină sunt accidentaţi şi nu i-am putut folosi în acest turneu. Am început antrenamentele în urmă cu doar două săptămâni şi suntem încă într-o fază de început a pregătirilor. Chiar şi aşa, băieţii s-au mişcat destul de bine. Obiectivul nostru este să creştem jucătorii cu răbdare, să formăm o pepinieră de juniori talentaţi, capabili să facă pasul în viitor cu succes la echipa de seniori CSM Digi”, a declarat antrenorul Ciprian Câmpianu, coordonatorul Centrului de copii şi juniori al CS Crişul.

Antrenorul orădean afirmă că va pune accentul în viitor pe colaborarea cu mai multe cluburi din Ungaria, cum sunt Szentes, Szeged, Szolnok, Debrecen sau Miskolc. „Avem colaborări foarte bune cu numeroase cluburi maghiare, multe pe bază de reciprocitate la turnee sau deplasări. Vom susţine cât mai multe partide de verificare cu echipele acestora, la nivel de juniori, pentru a asigura meciuri tari formaţiilor noastre”, explică Ciprian Câmpianu.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor