CS Municipal nu poate prelua echipa de volei

De Gavril Nutiu
Voleibaliştii au promovat, dar nu au susţinere
Voleibaliştii au promovat, dar nu au susţinere
Formaţia de volei masculin CSŞ LPS Bihorul a promovat în sezonul trecut în Divizia A1, după un singur an petrecut în A2, imediat după înfiinţare.

Din păcate, echipa orădeană se confruntă acum cu o altă problemă, absenţa unui susţinător financiar care să îi facă posibilă participarea la campionatul primei divizii. Una din soluţiile invocate în acest sens era preluarea echipei de către Clubul Sportiv Municipal.

Din nefericire, se pare că această variantă nu se va materializa, preşedintele Florin Birta excluzând-o categoric. „Clubul nostru nu poate prelua echipa de volei masculin, actuala situaţie financiară nu ne permite să ne extindem. Chiar dacă am vrea, nu putem să ne mărim acum numărul de secţii, în absenţa unei susţineri financiare corespunzătoare. Din păcate, avem probleme şi cu o echipă mai veche a clubului, cea de baschet feminin, cu care nu ştim încă ce vom face în sezonul viitor”, ne-a declarat preşedintele CSM Oradea, Florin Birta.

În aceste condiţii, voleiul masculin orădean la nivel de seniori riscă să dispară din nou de pe harta sportivă a Bihorului. Abia reînfiinţată în anul 2011, după o absenţă de circa două decenii, echipa orădeană are şanse minime să evolueze în Divizia A1, după ce şi-a câştigat pe teren dreptul de a evolua pe prima scenă a voleiului masculin românesc. La fel de grav este faptul că această ramură sportivă nu are continuitate la nivelul seniorilor. Secţia de volei a CSŞ LPS Bihorul produce juniori talentaţi pe bandă rulantă, care nu pot juca însă apoi decât pentru echipe din alte judeţe.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase