CS Osorhei nu a avut noroc la Satu-Mare

De Teodor Biriş
CS Osorhei nu a avut noroc la Satu-Mare
Nou promovată în Liga 3, CS Oşorhei a pierdut cu 1-2 (0-1) meciul susţinut pe terenul Olimpiei Satu Mare, principala favorită la promovare din Seria a V-a. După ce le-au luat „pulsul” gazdelor, bihorenii au avut două bune situaţii de a marca prin Galea (9) şi Todea (14), dar portarul Şuta s-a opus cu succes.

A rândul lui Sălăjan să se remarce la trei ocazii ale sătmărenilor, dar a fost învins în minutul 32 de Cr. Molnar, rămas liber în careu. La opt minute, CS Oşorhei a mai primit o lovitură, fundaşul Tăut fiind eliminat după ce a văzut al doilea galben.

„Fotbalul te pedepseşte”

Chiar şi în inferioritate numerică, formaţia antrenată de Cosmin Bodea s-a lansat în cursa pentru egalare şi a reuşit-o prin Mădălin Galea. Tânărul mijlocaş a punctat cu un frumos şut de la circa 25 de metri în minutul 76. Sătmărenii au presat pe final şi au marcat golul victoriei în al treilea minut de prelungire, când Hanus a trimis cu latul în plasă dintr-un careu supraaglomerat. „Nu am ce să le reproşez băieţilor. Fotbalul te pedepseşte dacă nu-l tratezi cu maximum de atenţie. Noi am ratat în debut ocazii rarisime iar apoi am plătit. În final a fost acea secundă de neatenţie care ne-a privat de un punct altfel meritat”, a spus antrenorul Cosmin Bodea

„Am avut un joc bun şi nu am ce reproşa arbitrajului. Am avut ghinion pentru că aşa se numeşte atunci când primeşti gol în minutul 93 la ultima fază. Meciul în sine ne dă speranţe că avem o echipă competitivă. Este păcat doar că am pierdut în ultimul minut”, a completat preşedintele Alex Krenek.

Pentru CS Oşorhei au jucat Sălăjan – Fitero, Tăut, Pintea, Briciu (72 Cura) – Lukacs, Ş. Pop, Magda, M. Galea (80 Olariu) – L. Todea – Lupaşcu (67 S. Ban). Antrenor: Cosmin Bodea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !