CSC Sânmartin joacă prima manşă a barajului

Reactualizat la:
CSC Sânmartin are datoria să repună Bihorul pe harta Ligii a III-a
CSC Sânmartin are datoria să repună Bihorul pe harta Ligii a III-a
Momentul adevărului pentru CSC Sânmartin a sosit! Sâmbătă, de la ora 18:00, campioana Bihorului va susţine prima manşă a barajului de promovare în Liga a III-a.

Echipa pregătită de Călin Cheregi se va duela cu ACS Floreşti, formaţie care a câştigat campionatul Ligii a IV-a Cluj şi faza judeţeană a Cupei României. Cel mai cunoscut jucător din lotul antrenat de Călin Budişan este Marius Feher, fost la Gloria Bistriţa în Liga 1 şi la Luceafărul Oradea în Liga 2.

Cu meciuri în eşaloanele superioare se mai pot lăuda, între alţii, portarul Cătălin Tiut, Olimpiu Bucur sau Alexandru Ţicrea.

CSC Sânmartin stă bine şi ea la acest capitol, jucători precum Salif Nogo, Alex Sorian, Ovidiu Popa, Florin Pop, Ionuţ Ban, Sergiu Pop, Marian Arsene, Iulian Cuc dar şi mai tinerii David Lupşe sau Erik Tiponuţ, având prezenţe în eşaloanele III, II şi chiar I.

Clujenii sunt foarte optimişti înaintea dublei cu CSC Sânmartin. „A fost un test bun în privinţa barajului, acolo unde sunt încrezător. Mai vreau să repetăm la antrenamente în special fazele fixe. Ca şi combinaţii, ca joc dezvoltat în regim de viteză sau un-doiuri cred că suntem superiori”, a declarat antrenorul Călin Budişan, pentru cjsport.ro, după ce a învins CSM Câmpia Turzii cu 4-0 în finala Cupei pe judeţul Cluj.

Partida se va desfăşura pe terenul sintetic din Floreşti, sâmbătă începând cu ora 18:00.

Returul va fi în 22 iunie, ora 17:30, pe terenul din Sântion, locul unde CSC Sânmartin şi-a disputat jocurile de campionat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !