CSC Sînmartin a primit trofeul de campioană

De Teodor Biriş
CSC Sînmartin a primit trofeul de campioană
Campioana Bihorului va disputa barajul de promovare în Liga 3 în 23 şi 30 iunie.

CSC Sînmartin a început sezonul pe primul loc și l-a încheiat pe aceeași poziție cu 19 puncte avans față de locul secund ocupat de Crişul Sântandrei. O performanţă importantă reuşită de echipa pregătită de antrenorul jucător Ovidiu Morna.

Cu excepția a două etape, formația din Sînmartin a condus în ierarhia Ligii a IV-a, totalizând 76 de puncte din 24 de victorii, 4 remize și două înfrângeri, golaveraj 97-23. Principalii marcatori ai echipei au fost Sorin Ban (15 goluri), Mădălin Trip (13 goluri), Ovidiu Morna (12 goluri) și Ovidiu Popa (11 goluri).

Marți, în cadrul unei festivități organizate pe terenul sintetic al Școlii „Floare de Lotus” din Sînmartin, campionii Bihorului au fost premiaţi de AJF Bihor cu medalii, tricouri, diplomă şi trofeu, înmânate de preşedintele Radu Bitea şi secretarul Petru Boroş.
csc-sinmartin-campioana-64

Echipa susţinută de Primăria şi Consiliul Local Sînmartin se pregăteşte acum de jocurile de baraj cu reprezentanta judeţului Maramureş. Aceasta are toate şansele să fie Minaur Baia Mare, care a câştigat prima manşă a play-offului cu 4-0, în deplasare cu Bradul Vişeu de Sus, returul fiind programat la Baia Mare sâmbătă 16 iunie. Echipa băimăreană este antrenată de Daniel Toma, fost jucător la CFR Cluj, iar din lot face parte şi Răzvan Lupu, fost jucător la CF Liberty sau FC Bihor.

Prima manşă a barajului de promovare în Liga 3 este programată sâmbătă 23 iunie, în deplasare, returul diind programat în 30 iunie pe terenul din Sîntion.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !