UDMR a depus un proiect de lege pentru modificarea OUG nr. 50/2010 și care ar oferi un sprijin semnificativ celor care întâmpină dificultăți în plata obligațiilor rezultate din credite valutare către bănci.
UDMR solicită să se prevadă posibilitatea conversiei creditelor valutare în credite în lei, cursul de referință aplicabil nefiind cel din ziua conversiei, ci cursul valutar valabil în luna contractării creditului. Printr-o astfel de măsură consumatorul este sprijinit în continuarea plății ratelor bancare și s-ar diminua semnificativ nivelul de risc asupra pierderii imobilului ipotecat. Propunerea legislativă a UDMR a fost înregistrată în procedură parlamentară în luna noiembrie 2013. În luna iunie 2014 a fost adoptată în Senat, momentan fiind în dezbatere la Camera Deputaţilor.
Creditele ipotecare încheiate între 2007 şi 2013 au avut o valoare totală de 34,9 miliarde lei, dintre care 94,9 % au fost încheiate în valută.
„Propunerea legislativă a UDMR, privind rezolvarea problemelor celor cu credite ipotecare a devenit o urgenţă. În luna ianuarie 2007, conform cursului de schimb valutar, francul elveţian a valorat 2,07 lei, în 15 ianuarie 2015 această valoare crescând la 4,32 lei, ceea ce înseamnă o apreciere de 108 %. Dacă până acum consumatorii cu credite ipotecare au avut probleme, de acum înainte mulți dintre ei vor trăi într-un coşmar.” – a declarat deputatul Cseke Attila.
Cseke: Propunerea privind ajutorarea celor cu credite valutare trebuie urgent adoptată!
Reactualizat la:
”Ceea ce s-a întâmplat într-o singură zi cu cursul franc elvețian/lei, când acesta a crescut de la 3,74 la 4,32 de ron, arată cât de urgentă și necesară este adoptarea propunerii legislative a UDMR privind rezolvarea problemelor celor cu credite valutare” – susţine deputatul Cseke Attila.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CFR Călători va asigura din 1 aprilie 2024 serviciile de transport auto atât pe întreaga distanță Cluj Napoca – Oradea, cât și pe sectoare din interiorul secției ce vor alterna și cu serviciile de transport feroviar de călători de pe relațiile Cluj Napoca – Aghireș și Oradea – Aleșd, anunță compania.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Marghita a hotărât să-l pună sub control judiciar pe bărbatul de 54 de ani, din Popești, acuzat că a lovit intenționat cu mașina câinele unei consătene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
23 de angajatori și o școală profesională s-au înscris până acum la Târgul locurilor de muncă organizat de Inform Media Press. În total sunt 857 de posturi disponibile în mai multe domenii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 800 de noi cazuri de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!