CSM a trecut pe langă victorie

CSM a trecut pe langă victorie
ORADEA - CSM D&C şi U Bucovina au oferit ieri un frumos spectacol handbalistic, încheiat cu echitabil rezultat de egalitate. A fost un duel interesant, între două echipe aflate în formă în acest început de sezon.

Din păcate, orădenii au pierdut un punct oarecum neaşteptat, chiar dacă seutea anticipa că oaspeţii vor oferi o replică puternică.

Borodi, înger păzitor

Debutul partidei a fost favorabil sucevenilor, care au condus cu 1-0 şi cu 3-1 în primele minute de joc. Nemenco a egalat şi şi-a adus echipa la conducere pentru prima adtă în minutul 9, scor 4-3. CSM D&C a avut apoi avantaje de un singur gol, scoruri 6-5 (’13), 7-6 (’16), 8-7 (’17), după care oaspeţii au trecut din nou la conducere, scor 8-9, prin golul internaţionalului Leonard Bibirig.

Bucovina Suceava şi-a suprins adversarii printr-un joc extrem de rapid, viteza oaspeţilor năucind realmente apărarea orădenilor. CSM Leonardo a beneficiat ieri de un portar aflat în zi mare, Gabriel Borodi, care a avut nu mai puţin de 18 intervenţii salvatoare de-a lungul întregii partide. El a apărat foarte bine, menţinându-şi echipa în joc şi compensând întrucâtva jocul deficitar din faza defensivă practicat de coechipierii săi. Un alt jucător orădean aflat ieri în zi de graţie a fost căpitanul echipei, Cosmin Liberţ, autor a 12 goluri. Bucovina avea avantaj la pauză, scor 12-13.

Final tensionat

Repriza secundă a început rău pentru gazde, sucevenii desprinzându-se rapid la trei goluri, scor 12-15 (’23), aceasta fiind cea mai mare diferenţă înregistrată pe tabela de marcaj. Încurajaţi de public, orădenii accelerează jocul şi egalează imediat, scor 15-15 (’37). U Bucovina a avut apoi avantaje minime, până în ultimele zece minute. Gazdele au egalat şi au trecut la conducere pentru prima dată în mitanul secund în minutul 52, scor 23-22, prin golul lui Nemenco.

 

Orădenii se apără ceva mai bine şi îşi măresc avantajul, scoruri 25-23 (’56), 26-24 (57), 27-25 (’58) şi se părea că vor reuşi să câştige. Din nefericire, ei n-au avut luciditatea necesară în ultimul minut de joc, în care au încasat două goluri. CSM D&C a avut la dispoziţie ultimele 29 de secunde pentru un gol al victoriei, dar Nemenco a ratat singur cu portarul de pe extrema dreaptă când mai erau patru secunde de joc şi meciul s-a încheiat nedecis, scor 27-27. A fost o partidă dramatică, decisă de viteza de joc superioară a oaspeţilor şi de prestaţia slabă din faza defensivă a echipei orădene.

CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 500
CSM D&C Oradea – U Bucovina Suceava 27-27 (12-13)
CSM D&C: Borodi, Leu, Dojcinovic – portari; Simeria 2, Liberţ 12, Alexandru 5, Mateaş 1, Munea 1, Steriu 1, Nedelcu, Nemenco 4, Taşcă 1, Câtu, Adzic, Albu. Antrenor: Adrian Rus
U Bucovina: Andrei – portar; Bibirig 3, Paciuc 3, Mihai, Firuţ 2, Bursuc 2, Adomnicăi 6, Gavriloaia 4, Ţuţu, Mitrea 6 (4 din 7 m), Dospinescu, Brădăţan 1. Antrenor: Petru Gherban
Arbitri: Din, Dinu (ambii din Bucureşti)
Lovituri de la 7 m: 0-5. Transformate: 0-4
Eliminări de 2′: 5-6
Descalificări: Simeria ’43, pentru 3 eliminări de 2′ / –

Gavril Nuţiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase