CSM CSU nu poate emite pretenţii în FIBA Europe Cup

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
3Comentarii
CSM CSU nu poate emite pretenţii în FIBA Europe Cup
Echipa orădeană a fost învinsă cu 90-76 (22-20, 22-18, 25-13, 21-25) de către ZZ Leiden, în etapa a doua a a Grupei A.

Campioana României a rezistat doar în primele două sferturi ale întâlnirii din Olanda, perioadă în care a menţinut cât de cât scorul strâns pe tabela de marcaj. Rezultatul la pauza mare era 44-38 şi echipa noastră păstra încă şanse la o mult-dorită victorie.

Din nefericire, orădenii s-au prăbuşit în sfertul trei, la finele căruia avantajul gazdelor a luat proporţii, scorul devenind 69-51. Formaţia noastră a redus ecartul în sfertul patru, dar răsturnarea situaţiei era imposibilă. Vicecampioana Olandei a câştigat meciul în mod confortabil, asigurându-şi poziţia de lideră a Grupei A. Echipa noastră pierde astfel a doua partidă consecutivă în grupele FIBA Europe Cup, se află pe ultimul loc în grupă şi nu poate şterge impresia foarte modestă din acest început de sezon.

“Aveam alte aşteptări de la acest meci, dar ceea ce s-a întâmplat în teren dovedeşte că aşteptările mele nu au fost conforme cu realitatea. Echipa din Leiden ne-a fost superioară la toate capitolele. În primul rând la voinţă, la efort, la combativitate, la alergare. Este foarte greu să joci baschet atunci când eşti bătut în toate duelurile unu la unu. E imposibil să câştigi dacă nu te baţi pentru fiecare minge şi dacă pierzi posesiile aşa cum am făcut-o noi în această partidă. În aceste condiţii, este imposibil să emiţi vreo pretenţie”, a declarat, după meci, antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim.

La fel ca în meciurile precedente, cel mai bun marcator al orădenilor a fost Kris Richard, cu 25 de puncte înscrise.

Etapa viitoare, CSM CSU Oradea va juca pe teren propriu cu Sakarya BSB.

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor