CSM CSU Oradea a pierdut primul loc

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
9Comentarii
CSM CSU Oradea a pierdut primul loc
Echipa orădeană a fost învinsă în deplasare de SCM U Craiova, cu scorul de 81-77.

CSM CSU Oradea n-a prins o zi fastă la Craiova, trebuind să se recunoască învinsă, după un meci oscilant, în care a alternat perioadele bune de joc cu altele nereuşite.

Gazdele au dominat primul sfert, pe care l-au terminat în avantaj, scor 25-19, dar orădenii au revenit în joc în sfertul secund, apropiindu-se până la pauză la o posesie, scor 36-34. Echipa noastră a trecut la conducere în sfertul trei, încheiat cu scorul de 57-61, după un joc bun în faza defensivă şi ceva mai inspirat în cea ofensivă. Scorul ne era favorabil înaintea ultimului sfert şi se părea că lucrurile se îndreaptă spre un rezultat favorabil. Gazdele au înscris însă cinci puncte consecutive în debutul sfertului patru, prin Johnson, scor 62-61, după care nicio echipă n-a marcat mai bine de trei minute. Echipa craioveană s-a aflat însă în continuare la cârma meciului, pe fondul unui joc imprecis şi precipitat al oaspeţilor.

Final nefast

Hargrove a punctat decisiv pentru gazde, ţinând echipa noastră la distanţă. El a avut de altfel o contribuţie majoră la victoria formaţiei oltene, în special prin aruncările sale de la distanţă. CSM CSU n-a reuşit să egaleze, cu toate eforturile depuse în ultimele minute de joc. Imprecizia în aruncările de afară, slăbiciunile din defensivă, precum şi lipsa de idei din faza de atac au dus la acest eşec oarecum neaşteptat. SCM U Craiova s-a impus cu scorul de 81-77, după o partidă de un nivel modest.

Echipa noastră nu a mai reuşit o prestaţie colectivă solidă, aşa cum ne obişnuise în meciurile precedente, chiar şi în cele pierdute cu Steaua CSM sau U BT Cluj-Napoca. Partida de la Craiova a fost de altfel una dintre cele mai slabe din faza a doua a campionatului pentru orădeni. CSM CSU a pierdut în urma acestui eşec poziţia de lideră a clasamentului, fiind devansată de Steaua CSM, care a surclasat-o pe U BT Cluj-Napoca, scor 100-82. Etapa viitoare, formaţia noastră va juca pe teren propriu cu BC Mureş Târgu Mureş.

CASETA TEHNICĂ

Sala Polivalentă din Craiova. Spectatori: circa 2000
SCM U Craiova – CSM CSU Oradea 81-77 (24-15, 12-19, 21-27, 24-16)
SCM U Craiova: Johnson 17 (1×3), Pantic 12, Burlacu 13 (3), Bureau 5, Hargrove 20 (6), Bozovic 4, Micic 6 (2), F. Popa 2, B. Popescu 2. Nu a jucat Negoiţescu. Antrenor: Vladimir Vuksanovic

CSM CSU Oradea: Zeno 7 (1×3), Mandache 10 (1), Barnette 19 (1), R. Markovic 10 (2), Paşca, Sg. Pop, Lucic 13 (3), Zupan 9 (1), Petrişor, Ţibîrnă 3, Franklin 6 (2). Nu a jucat B. Nicolescu. Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Milan Mitrovic

Arbitri: Laurenţiu Grigoraş, Bogdan Podar, Dragoş Stan. Comisar FR Baschet: Mircea Martiş



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor