CSM CSU Oradea a reuşit o prestaţie extrem de solidă în cea de-a doua partidă de pe teren propriu din semifinala cu BC CSU Sibiu, care a fost de altfel ultima a seriei.
Sibienii au putut spera într-un rezultat favorabil doar în primul sfert, pe care l-au terminat în avantaj, scor 13-16.
Super-Zeno!
Echipa noastră a ripostat însă în sfertul secund, în care s-au apărat formidabil, ţinând adversara la numai 7 puncte înscrise! CSM CSU s-a instalat la conducere, scor la pauză, scor 30-23 şi nu a mai cedat iniţiativa pânã la final.
Impulsionată de jocul excelent al lui Martin Zeno, care s-a aflat în zi de graţie, marcând nu mai puţin de 32 de puncte, echipa orădeană s-a distanţat irezistibil în sfertul trei, la finele căruia scorul a devenit 57-41. Meciul era practic jucat, iar oaspeţii erau “groggy” în picioare. Ecartul a crescut la 23 de puncte, scor 64-41, orădenii făcând spectacol la scenă deschisă, în uralele numerosului public prezent la arenă. În ultimele minute, gazdele s-au relaxat, “iertându-i” pe sibieni de o severă corecţie.
Meciul s-a încheiat apoteotic pentru echipa noastră, care se califică pentru a treia oară într-o finală mare de Ligă Naţională.
CASETA TEHNICĂ
Arena “Antonio Alexe”. Spectatori: circa 2000
CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu 71-61 (13-16, 17-7, 27-18, 14-20)
CSM CSU Oradea: Richard 9 (1×3), Zeno 32 (4×3), Mandache 2, Valeika 5, Kariniuskas 8 (1×3), Gajovic 9 (1×3), Denison 2, Ţîbîrnă 2, Nicolescu 2. Nu au jucat T. Fometescu, Gavrilă, Lázár. Antrenor: Cristian Achim. Asistenţi: Milan Mitrovic, Marius Marinău
BC CSU Sibiu: Davis 2, Capers, Pratt 14 (3×3), Dragoste, Paliciuc, Laser 17 (1×3), B. Popescu, Cooper Williams 11, Kinnard 16 (3×3). Nu au jucat: Brosser, Petică, D. Gheorghe. Antrenor: Dan Fleşeriu. Asistent: Cătălin Vulc
Arbitri: Marius Ciulin, Bukuresti Lászkó, István Bertalan
Citiți principiile noastre de moderare aici!