CSM CSU Oradea și-a definitivat lotul

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Marc Antonio Carter
Marc Antonio Carter - © FOTO: DIARIO DEMOCRACIA
Marc Antonio Carter este cel de-al șaptelea jucător străin din lotul echipei CSM CSU.

Campioana României l-a legitimat pe jucătorul american Marc Antonio Carter (1,92 metri). Acesta evoluează pe pozițiile 2-3 și este la prima experiență în baschetul românesc. El vine de la echipa argentiniană Quimsa, dar a evoluat timp de zece sezoane în Europa. De-a lungul carierei sale, a jucat la formațiile Düsseldorf Giants, Phoenix Hagen (Germania), AEL Limassol (Cipru), Rethymno, Panionios, PAK Salonic, AEK Atena (Grecia), Stal Ostrow Wielkopolski (Polonia) și Lietuvos Rytas Vilnius (Lituania). În palmaresul său figurează două titluri de vicecampion în Polonia și Cipru, două medalii de bronz în Grecia și una în Polonia.

Carter este un jucător care-și poate aduce aportul atât în faza de atac, cât și în cea din apărare. El va fi cel de-al șaptelea jucător străin din lotul orădenilor, alături de Dragan Zekovic, Nikola Markovic, Muhamed Pasalic, Kristopher Richard, Arturas Valeika și Pavle Reljic.

Antrenorul CSM CSU, Cristian Achim, s-a declarat mulțumit de cei doi jucători recent transferați, Nikola Markovic și Marc Antonio Carter. „Acum putem spune că ve vom putea bate de la egal cu celelalte echipe din campionat. Din păcate, ne-am completat lotul destul de târziu și timpul ne presează. Procesul de intergrare în echipă a noilor veniți durează. Rămâne de văzut cât de repede se vor obișnui cu stilul nostru de joc, cu ceea ce ne dorim de la ei”, ne-a declarat antrenorul orădean.

Liga Națională de baschet masculin se va relua la 1-3 martie, cu etapa a 19-a stagională, în care CSM CSU Oradea va juca pe teren propriu cu BCMU FC Argeș Pitești.

După îndelungi căutări, conducerea CSM CSU Oradea a anunțat legitimarea jucătorului sârb Nikola Markovic (2,10 metri), venit de la campioana en titre a Poloniei, Anwil Wlocklavek. În vârstă de 29 de ani, el poate juca atât ca pivot, cât și ca extremă de forță. Markovic a jucat cu fosta sa echipă ...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !