CSM D&C, după puncte la Odorhei

ODORHEIU SECUIESC – CSM D&C dispută dumincă meciul din deplasare cu HC Odorhei, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.

. Pentru orădeni, fiecare din cele zece partide rămas de disputat până la finele returului are un caracter decisiv. Situată pe locul XII în clasament, CSM D&C trebuie neapărat să câştige puncte din deplasare pentru a mai putea spera la menţinerea în Liga Naţională. Meciul cu HC Odorhei reprezintă o primă oportunitate în acest sens.
Gândul revanşei
Handbaliştii orădeni îşi doresc nespus un rezultat favorabil în deplasarea de mâine, în faţa echipei care a constituit o veritabilă „piază rea” pentru ei în ultimele două sezoane. HC Odorhei ne-a învins de trei ori în cele patru confruntări din campionatul trecut, în Divizia A, clasându-se pe primul loc, care asigura promovarea directă. În actualul sezon, cele două echipe s-au întâlnit din nou, la Oradea, victoria revenindu-le iarăşi celor din Odorhei, cu scorul de 30-28. A fost meciul care a dereglat atunci ritmul formaţiei noastre, care începuse foarte bine turul. CSM D&C nu a mai reuşit să se redreseze după acel eşec, alunecând încet-încet spre subsolul clasamentului. HC Odorhei a câştigat aşadar patru din cele cinci meciuri directe.
Observator federal
A cam venit vremea revanşei pentru handbalul orădean, aflat acum în mare suferinţă. „Ne gândim să furnizăm o surpriză la Odorhei. Toţi jucătorii îşi doresc revanşa pentru înfrângerea din tur, de la Oradea. Ne vom bate pentru un rezultat favorabil”, ne-a declarat antrenorul Adrian Rus. La rândul său, directorul CS Municipal, Petruţ Drăgan, speră că echipa nu va pierde la Odorhei. „Avem nevoie stringentă de puncte. Nu avem voie să pierdem la Odorhei. Am solicitat observator din partea federaţiei pentru acest meci, care este foarte important pentru noi”, a afirmat oficialul orădean. Antrenorul Adrian Rus va putea conta pe tot lotul de jucători, mai puţin Steriu, care s-a accidentat. Borodi, Alexandru şi Câtu vor juca însă în meciul de la Odorhei, chiar dacă nu sunt sută la sută refăcuţi.
Partida HC Odorhei – CSM D&C are loc duminică, cu începere de la ora 11. Meciul va fi condus de brigada de arbitri Bogdan Starc (Bucureşti) – Romeo Ştefan (Ploieşti). Celelalte meciuri ale etapei sunt: Poli Izometal Timişoara – HCM Constanţa, Dinamo – Steaua, Bucovina Suceava – HC Minaur, UCM Reşiţa – Pandurii Târgu Jiu, Romvag Caracal – CSM Medgidia, Ştiinţa Bacău – Uztel Ploieşti.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !