CSM D&C, în situaţie disperată

1Comentariu
ORADEA - De ce le-a fost frică, nu au scăpat gazdele în meciul cu ocupanta locului III, Ştiinţa Bacău. Cele două protagoniste au oferit o întâlnire alertă, a cărei soartă a fost decisă de greşelile individuale.

Orădenii au fost mai nesiguri, au irosit mai multe mingi, iar acest fapt a fost decisiv în faţa unei formaţii mai valoroase şi mai experimentate. Ştiinţa nu a făcut însă un meci mare, fiind ieri o echipă de învins. Din nefericire, gazdele nu au avut luciditatea necesară pentru a se impune, bătându-se practic singuri prin ratările şi lipsa de concentrare în multe momente decisive ale întâlnirii.
Oaspeţii au deschis scorul prin internaţionalul Sandu Iacob şi s-au aflat în general la conducere pe durata primei reprize, scoruri 2-3 (‘7), 4-6 (‘8), 7-9 (’13). Orădenii nu cedează şi reuşesc să egaleze, scor 10-10 (’17) prin incisivul Dobardjev. Gazdele trec apoi la conducere, scoruri 12-11 (’20), 14-12 (’23), 15-13 (’24). Din nefericire, băcăuanii revin şi intră la pauză cu avantaj minim, scor 18-19.

Oaspeţii, mai pragmatici


Repriza secundă a fost nefastă pentru CSM D&C. Accidentarea lui Dobardjev, singurul inter capabil să pericliteze de la 9 metri poarta adversă, a dereglat complet jocul gazdelor. Orădenii n-au mai găsit soluţii în faza de atac. CSM D&C a mai avut puterea să egaleze o dată, scor 21-21 (’38), după care a urmat o perioadă de cădere, cu şase minute fără gol pentru orădeni. Scorul a devenit 22-25 (’44) şi oaspeţii n-au mai cedat iniţiativa. Ultimul sfert de oră a fost dominat de Ştiinţa, eforturile disperate ale gazdelor fiind lipsite de succes în faţa unei formaţii pragmatice, care a ştiut să-şi conserve avantajul şi să-şi adjudece victoria.

CASETA TEHNICĂ


Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 700
CSM D&C Oradea – Ştiinţa Bacău 31-32 (18-19)
CSM D&C: Borodi, Dojcinovic – portari; Simeria, Sukurovic 3, Dobardjev 5, Liberţ 4, Nemenco 1, Alexandru 2, Steriu 2, Mateaş 3, Munea, Cârstoaia 2, Nedelcu 6 (5 din 7 m), Taşcă 3. Antrenor: Adrian Rus
Ştiinţa: Spiridon, Apostu, Tamaş – portari; Păunică, Onyejeke 2, Tancău 1, Prachar 1, Anca 1, Ignat 3, Rotaru 11 (1 din 7 m), Armanu 3 (1 din 7 m), Bondar 1 (1 din 7 m), Grigorie, Iacob 9 (5 din 7 m). Antrenor: Stelian Bursuc
Arbitri: Dordea – Zăuleţ (Sibiu)
Lovituri de la 7 m: 5-9. Transformate: 5-8
Eliminări de 2′: 2-5

 

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor