CSM, deplasare „specială” la Baia Mare

1Comentariu
BAIA MARE – Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea susţine azi partida cu HC Minaur II, echipă pe care a învins-o de trei ori precedentele confruntări directe din actualul campionat.

Partida cu HC Minaur are un caracter mai aparte pentru orădeni, dat fiind faptul că băimărenii „s-au predat” într-un mod deloc sportiv în meciul de pe teren propriu din turul secund cu principala noastră contracandidată la promovare, HC Odorhei. HC Minaur II a pierdut atunci cu 30-33, după ce conducea la pauză cu 17-9!
CSM Oradea are doar varianta victoriei, pentru a mai putea spera într-o devansare miraculoasă a liderei seriei, HC Odorhei.

„Bineînţeles, nu ne gândim decât să câştigăm. Sigur, este un meci ceva mai special, cu cei de la HC Minaur II. Va fi poate un meci ceva mai urât, mai tensionat, dar pe noi nu ne interesează decât să obţinem victoria”, ne-a declarat antrenorul Adrian Rus. Tehnicianul orădean se confruntă cu o singură problemă de lot, căpitanul Cosmin Liberţ având unele probleme la gleznă, după entorsa suferită în partida din etapa trecută, cu Naţional Sighişoara. Se speră însă că el va fi apt de joc la ora meciului.

Partida HC Minaur II – CSM Oradea va fi condusă de cuplul de arbitri Chiriac – Vlasa (Bistriţa). Celelalte meciuri ale etapei a III-a din returul secund al Seriei C sunt: Nitramonia Făgăraş – Naţional Sighişoara, Potaisa Turda – CSM Sebeş. Partida Unio Satu Mare – HC Odorhei, scor 22-40 (12-22), s-a disputat în devans, sătmărenii acceptând să joace meciul în deplasare.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor