CSM Digi e aproape de finală

De Gavril Nutiu
CSM Digi e aproape de finală
Echipa campioană a obţinut două victorii în primele meciuri ale seriei cu Dinamo.

CSM Digi nu a avut în niciun caz partide facile în compania lui Dinamo, o echipă ambiţioasă, care a încercat să furnizeze supriza în întâlnirile de la Oradea. Impulsionaţi de prestaţiile remarcabile ale portarului Marius Ţic, dinamoviştii au ţinut scorul strâns în ambele meciuri, fiind aproape de un rezultat bun în partida a doua. Campionii au ştiut însă să gestioneze finalurile, trecându-şi în cont două victorii muncite.

CSM Digi a dominat primul meci, aflându-se în permanenţă la conducere pe tabela de marcaj. Oaspeţii s-au apropiat la două goluri în sfertul trei, dar echipa noastră s-a distanţat în final, când M. Gheorghe şi R. Georgescu au mărit diferenţa la patru goluri, scor 9-5. Enescu a marcat pentru 9-6, după care D. Markovic a stabilit scorul final, 10-6.

Forcing în sfertul patru

Partida a doua a fost mult mai echilibrată. CSM Digi s-a aflat în avantaj la pauza mare, scor 4-3, dar Dinamo a preluat conducerea în sfertul trei, la finele căruia scorul era 7-8. Ultimul sfert a fost dramatic. Oaspeţii au mărit diferenţa la două goluri, prin penalty-ul transformat de Simion, scor 7-9 şi se părea că sunt aproape de o mare surpriză. Formaţia orădeană s-a trezit însă la timp „din pumn”, după un iureş irezistibil, în care a înscris nu mai puţin de cinci goluri consecutive, prin Dunca, M. Gheorghe, Cupic, Chioveanu şi D. Markovic, scorul devenind 12-9. Dinamo a mai punctat o dată pentru rezultatul final, 12-10. Echipa noastră s-a impus astfel după un sfert patru foarte spectaculos, în care a jucat la adevărata sa valoare.

CSM Digi conduce cu 2-0 în semifinala cu Dinamo şi mai are nevoie de o singură victorie pentru calificarea în finala ediţiei. Meciurile trei şi patru ale seriei sunt programate marţi şi joi la Bucureşti, ultimul doar dacă va mai fi necesar.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 400

CSM Digi Oradea – Dinamo Bucureşti 10-6 (3-2, 3-1, 1-2, 3-1) şi 12-10 (2-1, 2-2, 3-5, 5-2)
CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu – portari; R. Szabó, Negrean 1+2, D. Markovic 1+2, Chioveanu 1+1, Popoviciu, R. Georgescu 2+0, Cupic 2+4, Dunca 1+1, M. Gheorghe 2+2. Antrenor: Kádár Kálmán. Secund: Ciprian Câmpianu

Dinamo: M. Ţic, Nenciu – portari; Enescu 1+0, Dragomirescu, Prioteasa 2+1, Al. Matei 1+2, Demeter 2+3, Sfârle, Constantin, A. Georgescu 0+2, Vrânceanu, Al. Simion 0+2. Antrenor: George Georgescu

Arbitri: Mihnea Alexandrescu (Cluj-Napoca), Mihai Bălănescu (Bucureşti). Observator FR Polo: Vekerdi Ladislau (Oradea)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase