CSM Digi l-a transferat pe fundaşul Nikola Radjen

De Gavril Nutiu
1Comentariu
CSM Digi l-a transferat pe fundaşul Nikola Radjen
© Nikola Radjen FOTO: SWIMMINGWORLDMAGAZINE. COM
Vicecampioana României la polo, CSM Digi şi-a asigurat serviciile jucătorului sârb Nikola Radjen.

Fost component al reprezentativei Serbiei, acesta este în vârstă de 31 de ani şi evoluează pe postul de fundaş. Din păcate, Radjen nu va putea evolua pentru echipa orădeană decât începând cu data de 17 februarie 2017, când va expira suspendarea dictată împotriva sa de către Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA). Fostul internaţional sârb a fost depistat pozitiv în anul 2014, după un meci din cadrul Ligii Mondiale, motiv pentru care a fost suspendat din activitate pentru o perioadă de doi ani.

Nikola Radjen va putea începe antrenamentele cu noua sa echipă în luna noiembrie. El a mai evoluat de-a lungul carierei la formaţiile Vojvodina Novi Sad, Partizan Belgrad, NC Chios, Olympiacos Pireu şi Steaua Roşie Belgrad, cu care a cucerit LEN Champions League în anul 2013. Radjen a semnat un contract pentru o perioadă de un sezon şi jumătate cu CSM Digi. El devine al patrulea jucător străin din lotul echipei noastre, alături de Gojko Pjetlovic, Mateja Asanovic şi Boris Pavlovic. Conform regulamentului FR Polo, doar trei jucători străini vor putea fi folosiţi de către o echipă în timpul unui meci. În cupele europene nu există însă nicio astfel de restricţie.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor