CSM Digi Oradea a câștigat meciul trei al finalei

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
2Comentarii
CSM Digi Oradea a câștigat meciul trei al finalei
© FOTO: OradeaBestPhoto
Echipa orădeană a dispus categoric de Steaua, scor 9-5, în meciul trei din finala Superligii.

CSM Digi a avut o prestaţie de excepţie în partida de sâmbătă, reuşind să învingă Steaua fără drept de apel, după un meci în care pe care l-a dominat cu autoritate. Echipa orădeană a jucat cu dăruire şi determinare exemplare, la fel cum a făcut-o în întâlnirile din cupele europene. Formaţia noastră s-a mobilizat extraordinar şi a depus un efort imens, izbutind să compenseze absenţele celor doi titulari – Radjen şi Chioveanu, suspendaţi pentru această meci. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, gazdele l-au pierdut apoi, foarte repede şi pe Prioteasa, descalificat la mijlocul sfertului doi, după ce a acumulat trei eliminări.

Acest meci a fost într-un fel exact opusul primului joc al finalei, câştigat de Steaua cu 9-3. De data aceasta, echipa orădeană a făcut legea în bazin şi s-a aflat, cu o singură excepţie, în permanenţă în avantaj, iar steliştii au fost nevoiţi tot timpul să recupereze din handicap. CSM Digi a câştigat de altfel trei din cele patru sferturi ale întâlnirii.

Gazdele s-au instalat la conducere încă din primul sfert, după ce Steaua s-a aflat în avantaj, scor 1-2, acesta fiind de altfel singurul moment al meciului în care oaspeţii au condus. Orădenii au mărit apoi diferenţa, ecartul ajungând la un moment dat la cinci goluri, scor 8-3 (gol M. Gheorghe), în debutul sfertului patru. Un rol imens în victoria echipei noastre l-a avut portarul Gojko Pjetlovic, care a apărat extraordinar, având nu mai puţin de 11 intervenţii reuşite. Prestaţia sa a amintit de returul meciului cu SM Verona, care ne-a adus calificarea în finala LEN Euro Cup. Întreaga echipă merită însă evidenţiată pentru atitudinea şi evoluţia sa.

CSM Digi reuşeşte astfel să ducă finala în meciul patru, care va avea loc duminică, de la ora 11:00, tot la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 400

CSM Digi Oradea – Steaua Bucureşti 9-5 (3-2, 2-0, 2-1, 2-2)

CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu – portari; M. Gheorghe 1, Negrean, Diaconu 1, Prioteasa 1, Pavlovic 1, A. Creţu, R. Georgescu 3, Dobre, Remeş, I. Szabó 2, V. Kováts. Antrenor: Kádár Kálmán. Secund: Gheorghe Dunca

Steaua: Stoenescu, Drăguşin – portari; Filipovic 3 (1 din penalty), Vătrai, Buşilă, Teohari, Murisic 2 (1 din penalty), Pantazi, P. Popescu, Robu, Ghiban, Goanţă, Delgado, Rădoi, Cotrău. Antrenor: Andrei Iosep. Secund: Răzvan Cristescu

Arbitri: Mihnea Alexandrescu (Cluj-Napoca), Mihai Bălănescu (Bucureşti). Observator FR Polo: Virgil Goian

Superiorităţi numerice: 7-10

Descalificări pentru trei eliminări: Prioteasa, Remeş / GHiban



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor