CSM Digi Oradea, partide de antrenament cu Sportul

CSM Digi Oradea, partide de antrenament cu Sportul
Poloiştii de la CSM Digi Oradea joacă în bazinul propriu în cadrul etapei a II-a a Superligii Naţionale, în compania echipei Sportul Studentesc.

Elevii antrenorului Cornel Gordan au parte aşadar din nou de două meciuri facile, simple antrenamente cu public, echipa oaspete neputând să le pună probleme. În formaţia noastră, Negrean este încă incomplet refăcut după o accidentare şi este incert pentru cele două meciuri. Partidele CSM Oradea Sportul Studenţesc au loc la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, sambata de la ora 18, respectiv duminică, de la ora 10.

CSM Digi va avea primul examen ceva mai serios abia în cadrul etapei a III-a, când urmează să joace tot în bazinul propriu cu Steaua. Partidele din Superligă constituie repetiţii uşoare pentru echipa noastră în vederea meciurilor mult mai dificile pe care le vor susţine în LEN Trophy. Poloiştii orădeni îşi vor afla săptămâna viitoare adversarele din turul secund preliminar al compeziţiei. Celelalte meciuri ale etapei sunt: Rapid – Crişul, Dinamo – Poli CSU Cluj-Napoca şi Steaua – Amefa Arad.

G.N.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase