CSM Digi Oradea, primul punct pierdut

1Comentariu
CSM Digi Oradea, primul punct pierdut
CSM Digi a pierdut primul punct din actuala ediţie, în cel de-al doilea meci al „dublei” cu Steaua, contând pentru etapa a X-a a Superligii Naţionale.

Dacă prima partidă a fost la discreţia orădenilor, în cea de-a doua ei au avut o evoluţie neconvingătoare, cu un joc modest în special în faza de apărare, unde au fost primite nepermis de multe goluri din şuturi de la distanţă.

Meciul de vineri a fost dominat de echipa lui Corel Gordan, care şi-a adjudecat trei din cele patru sferturi ale întâlnirii. CSM Digi a condus după primul sfert cu 2-0, goluri Diaconu şi A. Creţu, apoi Steaua a avut o revenire, reuşind să egaleze până la pauză, scor 4-4. Ultimele două sferturi au aparţinut formaţiei noastre, care s-a apărat foarte exact, nemaiprimind niciun gol şi înscriind de trei ori, prin Kádár (din penalty), Negrean şi Diaconu, scor final 7-4.

Partida de sâmbătă a avut un aspect diferit faţă de prima. Steliştii au început mai bine, conducând cu 3-2 după primul sfert, dar echipa noastră a făcut o demonstraţie de forţă în sfertul secund, când a marcat de trei ori prin Popoviciu, Monostori şi Kádár, scor la pauză 3-5. În sfertul trei, orădenii şi-au conservat avantajul, scor 5-7 şi se părea că se îndreaptă spre o victorie firească.

Au căzut în sfertul patru

N-a fost însă aşa, Steaua reuşind, aproape incredibil, să înscrie trei goluri consecutive în sfertul patru şi să treacă la conducere, scor 8-7. Kincses şi Negrean au readus apoi lucrurile la normal, scor 8-9, dar orădenii n-au reuşit să-şi păstreze avantajul, Steaua egalând prin veteranul Cristescu în ultimul minut, scor 9-9.

Băieţii noştri pot invoca starea gripală în care s-au aflat nu mai puţin de cinci componenţi ai lotului – Kincses, Chioveanu, Diaconu, A. Creţu şi Negrean, unii dintre ei jucând chiar cu febră. De asemenea, portarul stelist Drăguşin a avut numeroase intervenţii de excepţie, cu un aport major la scorul de egalitate. Cu toate acestea, evoluţia mai puţin fastă din meciul de sâmbătă trebuie să constituie un semnal de alarmă în perspectiva partidei mult mai dificile de miercuri, cu Honvéd. Echipa noastră va trebui să-şi îmbunătăţească jocul pentru a obţine un rezultat bun în faţa redutabilei echipe maghiare.

Bazinul Olimpic de la Izvorani. Spectatori: circa 100, respectiv 400

Steaua – CSM Digi Oradea 4-7 (0-2, 4-2, 0-1, 0-2) şi 9-9 (3-2, 0-3, 2-2, 4-2)

Steaua: Drăguşin, Petre Popescu – portari; Toacă, Deacu, Petre Popescu, Ghiban 1+3, Gospodinov 0+2, Giuclea 0+2, Cotrău 1+0, Cristescu 1+2, B. Matei, Oanţă 1+0. Antrenori: Viorel Rus, Gelu Lisac

CSM Digi: Barát, D. Creţu – portari; Samuilă, Baidoc, Diaconu 2+0, Chioveanu, Popoviciu 0+1, Tarnoveţchi, Kincses 0+2, A. Creţu 1+1, Monostori 0+1, Negrean 2+2, Kádár 2 (1 din 5m) +2. Antrenor: Cornel Gordan

Arbitri: Mihai Simion (Bucureşti), Marius Iegariu (Arad)

SUPERLIGA NAŢIONALĂ DE POLO

Rezultate înregistrate în etapa a X-a (a III-a din retur):

Steaua – CSM Digi Oradea 4-7 şi 9-9

Dinamo – Crişul Oradea 21-8 şi 14-5

Poli CSU Cluj-Napoca – Rapid 8-5 şi 6-5

Meciurile Sportul Studenţesc – Amefa Arad au fost amânate.

Luni şi marti au loc „dublele” Steaua – Crişul şi Sportul Studenţesc – Crişul.

CLASAMENT

1. CSM Digi Oradea 18 17 1 0 395 – 81 52

2. Dinamo 20 17 0 3 295 – 119 51

3. Steaua 20 15 1 4 263 – 103 46

4. Rapid 20 7 3 10 131 – 213 24

—————————————————————————————-

5. Poli CSU Cluj 18 5 3 10 111 – 227 18

6. Amefa Arad 18 4 3 11 125 – 302 15

7. Sportul Studenţesc 14 0 2 12 85 – 237 2

8. Crişul Oradea 16 0 1 15 90 – 212 1

Etapa viitoare (29-30 ianuarie 2011): CSM Digi Oradea – Crişul Oradea, Dinamo – Sportul Studenţesc, Poli CSU Cluj-Napoca – Steaua, Amefa Arad – Rapid.

G.N.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor