CSM JC Liberty a câştigat Cupa

3Comentarii
CSM JC Liberty a câştigat Cupa
ORADEA – Disputată la Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, Cupa României la judo seniori a consemnat superioritatea zdrobitoare a judoului orădean, care s-a impus în mod categoric în concursul masculin. Judoka orădeni au cucerit nu mai puţin de 13 medalii, dintre care cinci de aur.

Judoka de la CS Municipal JC Liberty au reuşit să cucerească nu mai puţin de 13 medalii la individual, dintre care cinci de aur, precum şi trofeul, în întrecerea pe echipe.
Finale „în familie”

La categoria 100 kg, veteranul Gheorghe Pop a oferit o frumoasă surpriză, situându-se pe primul loc, după o spectaculoasă victorie în finală în faţa braşoveanului Daniel Brata. La aceeaşi categorie, Balla Zsolt a obţinut medalia de bronz. La 90 kg, întregul podium a fost ocupat de judoka orădeni. Daniel Matei l-a învins în finală pe Adrian Bogoşel, iar Octavian Boboc s-a situat pe locul III.

Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi la 81 kg, unde Adrian Checiu a câştigat aurul, Marian Halas argintul, iar Răzvan Spiridon bronzul. Alexandru Goncearenko s-a impus la 73 kg, David Morar câştigând bronzul la aceeaşi categorie. Orădenii au câştigat medalia de aur şi la 66 kg, prin Szoke Laszlo, care şi-a făcut o frumoasă reintrare după o serie de accidentări. La aceeaşi categorie, multiplul campion Dan Fâşie a fost menajat, iar Adrian Moga a obţinut medalia de bronz. O altă medalie, tot de bronz, a fost obţinută de Cristian Rupa, la 60 kg.

Lideră la echipe

Pe locurile V (care au punctat şi ele în clasamentul general cumulat) s-au situat Andrei Vultur (+100 kg), Tiberiu Ababei (90 kg), Ilie Popa şi Adrian Merge (73 kg), Adrian Cătuna (66 kg).

În clasamentul pe echipe, CS Municipal JC Liberty s-a situat autoritar pe primul loc, adjudecându-şi Cupa României, ediţia 2006. Judoka pregătiţi de antrenorii Emil Morar, Alexandru Lungu, Iulian Surlă şi Aurelian Fleisz repetă astfel succesul din precedentele două ediţii ale Cupei. Pe următoarele două locuri s-au situat combinata Dinamo Bucureşti – Dinamo Braşov, respectiv CSM Miercurea Ciuc.

În întrecerea feminină, judoka de la CS Crişul (antrenoare Olimpia Ianc) au obţinut două medalii, prin Ioana Matei (argint), respectiv Olimpia Ianc (bronz), ambele la 48 kg. Trofeul pe echipe la feminin a fost cucerit de combinata CSM Universitatea Cluj-Napoca – Dinamo Bucureşti.

Gavril Nutiu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor