CSM Leonardo a retrogradat în Divizia A

1Comentariu
CSM Leonardo a avut o evoluţie ruşinoasă la turneul de baraj pentru menţinerea în Liga Naţională, suferind înfrângeri în toate cele trei meciuri susţinute: 29-31 cu Politehnica Iaşi, 22-23 cu Romvag Caracal şi 29-31 cu Dinamo Braşov.

Cine ar fi prevăzut un astfel de bilanţ înaintea turneului?!
Realitatea crudă a demonstrat că echipa orădeană nu merită să rămână în prima
divizie, fiind învinsă de toate cele trei contracandidate directe la retrogradare.

După eşecul neaşteptat din prima zi, cu Poli Iaşi, handbaliştii orădeni au
pierdut meciul cu Romvag, după o întâlnire dramatică, cu un final de coşmar
pentru noi. CSM Leonardo a condus cu 22-21 în ultimul minut, moment în care
portarul nostru, Dojcinovic, a apărat o lovitură de la 7 m. Orădenii au „reuşit”
apoi contraperformanţa de a primi două goluri în mai puţin de un minut, pierzând
partida „la mustaţă”.

Prăbuşiţi moral după această înfrângere, handbaliştii noştri n-au contat mai
deloc în meciul cu Dinamo Braşov, suferind un al treilea eşec. Orădenii nu au
reuşit aşadar să se salveze nici măcar la turneul de baraj, în care au întâlnit
adversare modeste, pe măsura echipei noastre.

„Consider că vina principală pentru această contraperformanţă le aparţine jucătorilor,
care n-au răspuns în nici un fel eforturilor depuse de conducere. Eu sunt vinovat
pentru că am avut încredere în ei”, ne-a declarat directorul CSM Oradea, Petruţ
Drăgan. CSM Leonardo retrogradează astfel în divizia secundă în primul sezon
după realizarea promovării, nereuşind să reziste pe prima scenă a handbalului
masculin românesc.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor