CSM Leonardo, pe primul loc

1Comentariu
CSM Leonardo, pe primul loc
BUCURESTI – Poloiştii orădeni confirmă forma foarte bună în care se află în acest sezon. Sâmbătă şi duminică, CSM Leonardo a obţinut două victorii importante în deplasare, cu Rapid, scoruri 12-6 şi 11-9.

Luni, orădenii au câştigat alte două meciuri în Capitală, în compania Sportului Studenţesc, scoruri 5-27 şi 10-23.

Superiori Rapidului

În prima partidă cu Rapid, elevii antrenorului Cornel Gordan au avut o prestaţie foarte bună, învingând categoric formaţia giuleşteană. La fel s-a întâmplat şi în cel de-al doilea meci, în care bucureştenii au fost însă favorizaţi de arbitraj. Cornel Gordan a acuzat vehement prestaţia arbitrilor Mihai Simion şi Adrian Vamoş (ambii din Bucureşti). „Dacă în primul meci au condus cât de cât corect, în cea de-a doua partidă arbitrii au făcut tot ce au putut împotriva noastră. Am avut trei jucători descalificaţi pentru câte trei eliminări: Baidoc, chiar în prima repriză, Ramiro Georgescu şi Ghiţă Dunca, ambii în ultima repriză.

Raportul eliminărilor a fost de 14 împotriva noastră, faţă de numai 7 ale Rapidului, fapt care spune totul despre calitatea arbitrajului. Chiar şi aşa, am reuşit să câştigăm fără emoţii, pentru că Oradea este clar mai bună decât Rapidul la ora de faţă”, ne-a declarat antrenorul orădean.

S-au distrat cu Sportul

În aceeaşi etapă s-au disputat meciurile dintre Steaua şi Dinamo, încheiate ambele la egalitate, 8-8, respectiv 5-5, rezultate care avantajează echipa orădeană. CSM Leonardo a trecut, de altfel, pe primul loc în clasamentul Superligii Naţionale. Ieri, poloiştii orădeni au surclasat realmente echipa Sportul Studenţesc, scoruri 27-5 (8-2, 8-1, 6-1, 5-1) şi 10-23 (2-8, 5-3, 1-7, 2-5). Golurile noastre au fost marcate de Dunca 3+1, Baidoc 5+7, Popoviciu 1+0, Goina 4+3. Tarnoveţchi 1+2, B. Câmpianu 4+1, A. Creţu 4+2, R. Georgescu 1+1, Mănucu 3+3, Mălai 1+3. Meciurile cu Sportul au fost restanţe contând pentru etapa a III-a.

Etapa viitoare, CSM Leonardo va juca tot în deplasare cu Steaua, întâlnire care poate fi considerată un derby al turului de campionat.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor