CSM Oradea a câștigat clar meciul doi din seria cu BCM U Pitești

De Costel Demian
Reactualizat la:
CSM Oradea a câștigat clar meciul doi din seria cu BCM U Pitești
Baschetbaliștii orădeni au câștigat al doilea meci al seriei în ziua în care antrenorul Cristian Achim și-a sărbătorit ziua de naștere.

Partida de sâmbătă de la Arena Antonio Alexe a avut două reprize diametral opuse. În prima parte oaspeții au controlat partida și au intrat la vestiare cu un avantaj de patru puncte. Cea de-a doua parte a aparținut în totalitate orădenilor, care au marcat 52 de puncte și au primit doar 18. Cu o apărare mult mai precisă și cu un procentaj net superior la aruncările de trei puncte, orădenii s-au distanțat după sfertul trei la 13 puncte (66-53). În ultima parte baschetbaliștii de la CSM și-au mărit avantajul și și-au adjudecat victoria cu un scor categoric, 88-58.

De la orădeni s-a remarcat Richard cu 19 puncte marcate, acesta fiind urmat de Denison cu 17.

Următoarele două partide vor avea loc pe terenul celor de la BCM U Pitești, iar orădenii trebuie să câștige cel puțin una dintre ele pentru a spera la calificare.

„Consider că nu suntem într-o postură de favoriți sau de outsideri. Scorul este egal în acest moment, 1-1. Din punctul meu de vedere se poate întâmpla orice în continuare. Am mai spus-o, Pitești este o echipă bună spre foarte bună”, a declarat Cristian Achim la finalul partidei de sâmbătă.

Cele două partide de la Pitești vor avea loc miercuri, 9 mai – ora 17:00 și vineri, 11 mai.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !