CSM Oradea a câștigat primul meci din finala cu BC Mureș: Zupan a fost decisiv în final

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
CSM Oradea a câștigat primul meci din finala cu BC Mureș: Zupan a fost decisiv în final
CSM CSU Oradea a dispus de BC Mureş cu 85-79 şi conduce cu 1-0 în finala Ligii Naţionale.

Baschetbaliştii orădeni au făcut sâmbătă un prim pas spre titlul ediţiei, după un meci echilibrat şi tensionat. Mureşenii s-au aflat în avantaj o mare parte din timpul de joc, dar gazdele au revenit spectaculos în ultimele cinci minute, adjudecându-şi victoria.

BC Mureş a practicat, conform obiceiului său, un joc bazat pe aruncările de la distanţă. Sugestiv în acest sens este faptul că oaspeţii au avut de-a lungul meciului nu mai puţin de 36 de aruncări de trei puncte (din care 14 transformate), faţă de numai 26 de două puncte. Echipa noastră nu a realizat intensitatea dorită în faza defensivă, permiţându-le oaspeţilor să arunce prea mult, din situaţii necontestate. BC Mureş a avut de altfel în primul sfert cinci coşuri de trei puncte din şase încercări, dar acest procentaj incredibil nu s-a păstrat de-a lungul întregii partide. Echipa mureşeană a condus la pauza mare cu scorul de 39-35, însă orădenii s-au apărat mai bine în sfertul trei, la finele căruia scorul era egal, 57-57.

„Recitalul” lui Zupan

Gazdele au început mai bine sfertul patru, scor 61-66 (’35), dar echipa noastră „s-a trezit” la timp. Mandache şi Zeno au marcat pentru 65-66, după care a urmat seria fabuloasă lui Miha Zupan. Pivotul sloven a înscris pe parcursul a două minute nu mai puţin de zece puncte (din care şase de la distanţă), prin care a balansat soarta meciului în favoarea echipei sale. Scorul a devenit 75-69 (’37) şi echipa noastră, care a alergat 35 de minute pentru a prelua iniţiativa, se afla acum în avantaj, iar oaspeţii erau presaţi de timp. Din fericire, gazdele au gestionat cu măiestrie ultimele minute şi nu au mai cedat conducerea, impunându-se cu scorul final de 85-79, în uralele publicului. Spectatorii orădeni au fost din nou la înălţime, susţinându-şi cu generozitate favoriţii, cu precădere în momentele dificile în care oaspeţii se aflau în avantaj.
Cel de-al doilea meci al finalei va avea loc luni seară, cu începere de la ora 20:30.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 2.200

CSM CSU Oradea – BC Mureş Târgu Mureş 85-79 (25-29, 10-10, 22-18, 28-22)

CSM CSU Oradea: Zeno 8, Mandache 15 (3×3), Barnette 12, Paşca, Lucic 16 (2), Zupan 12 (2), Petrişor 2, B. Ţibîrnă 4, Nuhanovic 5, Nicolescu, Franklin 11 (1). Nu a jucat Lupusavei. Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Milan Mitrovic

BC Mureş: Martinic 11 (3×3), Polyák 3 (1), Barro 6, Fraseniuc 11 (3), Gajovic 18 (3), Pustahvar 7, Mohammed 16 (3), Lázár 4, Jurevicius 3 (1). Nu au jucat: Barabási, Jakab, Oprea. Antrenor: Szászgáspár Barnabás. Asistent: George Trif

Arbitri: Marius Ciulin – Bogdan Podar, Şerban Raşoga. Comisar FR Baschet: Marius Marinescu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor