CSM Oradea a surclasat Sibiul

CSM Oradea a surclasat Sibiul
Baschetbaliştii orădeni au câştigat categoric „restanţa” cu CSU Atlassib, scor 88-70.

CSM Oradea şi-a trecut în cont al şaptelea succes, după victoria netă din partida-restanţă cu CSU Atlassib Sibiu, contând pentru etapa a V-a a Diviziei A de baschet masculin. Orădenii s-au impus fără drept de apel, după o prestaţie de foarte bună calitate.

Doar primul sfert a fost echilibrat, după care gazdele s-au dezlănţuit, desprinzându-se categoric pe tabela de marcaj. A fost o perioadă de joc foarte bun, scorul la pauză fiind 53-36. Orădenii şi-au continuat recitalul şi în sfertul trei, ecartul crecând la 20 de puncte, scor 61-40 (’25). Cea mai mare diferenţă pe tabelă a fost de 23 de puncte, scor 74-50 (’28). În ultimul sfert, antrenorul Cristian Achim a retras titularii pe bancă, trimiţând în teren la un moment dat doar jucători orădeni. Scorul final, 88-70, nu reflectă în totalitate superioritatea netă a echipei gazdă în acest meci. JB – G.N.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.200

CSM Oradea – CSU Atlassib Sibiu 88-70 (19-18, 34-18, 24-21, 11-13)

CSM Oradea: Ştefan 7 (1×3), Szijártó, Maric 16 (3), Paşca, Stretea 2, Topcov 12, Hora, Mandic 12 (2), Török 2, Lázár 5, Mitchell 16 (1), Schachtner 16 (1). Antrenor: Cristian Achim

CSU Atlassib: Dinu, Ban, Brown 14 (4), Seals 19 (3), Haiduc 9 (3), Popa Calotă 2, Tănase, Lefter, Crăciun 15 (1), Masiulis 3, Loyd 8, Harrison. Antrenor: Audrius Prakuraitis

Arbitri: Mircea Şerban – Bukaresti László, Bedir Şefer. Comisar FR Baschet: Bogdan Bădilă



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !