CSM Oradea, cu gândul reabilitării

ORADEA – Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea primeşte azi vizita ocupantei locului IV al clasamentului, Naţional Sighişoara. Handbaliştii orădeni traversează un moment mai dificil, venind după înfrângerea de la Odorhei.

HC Odorhei, principala contracandidată la promovare, s-a distanţat acum la patru puncte, iar şansele orădenilor de a o devansa s-au redus simţitor. Totuşi, şanse mai există, pentru că lidera poate şi ea să mai facă paşi greşiţi pe parcursul celor 13 etape rămase de disputat.

Elevii antrenorului Adrian Rus au datoria de a nu ceda lupta şi de a se reabilita în faţa puţinilor suporteri care le-au mai rămas fideli. Adversara de azi a orădenilor, Naţional Sighişoara, este o echipă tânără, imprevizibilă, formată din jucătorii Centrului olimpic din acest oraş. CSM Oradea este favorita indiscutabilă a întâlnirii, fiind greu de crezut că oaspeţii le-ar putea pune probleme.

„Nu ne gândim decât la victorie, pentru noi nu mai există altă variantă în toate meciurile pe care le mai avem de jucat în acest campionat”, ne-a declarat antrenorul Adrian Rus. Tehnicianul orădean are la dispoziţie întregul lot de jucători, neexistând indisponibilităţi, cu excepţia jucătorilor Rogoz şi Iştoc, care au fost operaţi în urma unor grave accidentări suferite în perioada pauzei de iarnă.

Partida CSM Oradea – HC Sighişoara are loc la Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 11. Meciul va fi condus de brigada de arbitri Pop – Potora, din Cluj-Napoca.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !