CSM Oradea, două amicale reuşite cu UCM Reşiţa

CSM Oradea, două amicale reuşite cu UCM Reşiţa
Handbaliştii orădeni au pierdut meciurile cu vicecampioana României, cu 23-37 şi 32-36.

Echipa de handbal masculin CSM Oradea a susţinut în weekend două partide de pregătire în compania uneia dintre cele mai valoroase formaţii ale handbalului românesc, UCM Reşiţa. Reşiţenii au câştigat, în mod logic, ambele întâlniri, scoruri 37-23 (18-11), respectiv 36-32 (19-14). Rezultatele, în special cel din meciul secund, sunt merituoase pentru echipa orădeană, în condiţiile în care aceasta nu şi-a întărit lotul, ba dimpotrivă, a pierdut patru titulari.

„Sunt mulţumit de evoluţiile curajoase ale tinerilor noştri jucători. Am întâlnit o echipă deosebit de puternică, cu foarte mulţi internaţionali. Dintre jucătorii noştri, s-au remarcat Paul Nemenco, Andrei Lela şi Ionuţ Roauă. În ceea ce priveşte lotul nostru, aşteptăm şase jucători noi, toţi fiind tineri de perspectivă. Patru provin de la Braşov, unul de la Suceava, iar altul din Ungaria. Sperăm să avem timp suficient pentru a-i integra în lot până la debutul sezonului”, ne-a declarat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor.

La finele săptămânii, CSM Oradea va participa la un turneu internaţional la Orosháza (Ungaria), competiţie la care vor fi prezente opt echipe din Ungaria, Croaţia şi România. Antrenorul Sebastian Tudor afirmă că zvonurile despre retragerea echipei din Liga Naţională sunt false. „Noi suntem deja înscrişi în Liga Naţională şi nu avem de gând să ne retragem. Avem promisiuni pentru legitimarea acelor jucători tineri pe care-i avem în vizor. Dacă însă până la plecarea la Orosháza ei nu vor fi deja la Oradea, eu nu voi face deplasarea la turneul respectiv”, a spus tânărul tehnician orădean. G.N.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !