CSM Oradea, infrangere la Gaz Metan Medias

Reactualizat la:
6Comentarii
CSM Oradea, infrangere la Gaz Metan Medias
CSM Oradea a fost foarte aproape de victorie pe terenul celor de la Gaz Metan, echipă care învingea cu doar trei zile înainte formaţia turcă Pinar Karsiyaka, în FIBA Eurochallenge.

Echipa noastră a condus în ultimul sfert, dar gazdele au egalat într-un final dramatic, câştigând apoi meciul în prelungiri.

Partida a fost deosebit de echilibrată. Gaz Metan a câştigat la diferenţe minime primele două sferturi, conducând la pauza mare cu 30-27. Diferenţa s-a păstrat şi după sfertul trei, când scorul a devenit 47-44. Orădenii au forţat egalarea în sfertul patru, când au arătat o mai mare determinare şi s-au apărat mai exact. Pesic a restabilit egalitatea, după care Lupusavei a marcat din două aruncări de la distanţă, aducându-şi echipa în avantaj, scor 48-53.

Final nefast

CSM Oradea a condus cu şase puncte diferenţă, scor 49-55 (‘36) şi se părea că se îndreaptă spre victorie. După mai multe ratări de ambele părţi, orădenii au condus cu 58-56 în ultimul minut şi au avut mingea. Lupusavei a încercat o nouă aruncare de trei puncte, dar a ratat, iar Gazul a avut mingea în ultimele secunde, reuşind să egaleze prin Ivanovic când mai erau două secunde joc. Meciul a intrat astfel în prelungiri, unde echipa noastră a părut sleită de puteri, nereuşind să mai facă faţă iureşului gazdelor. Oaspeţii nu au marcat decât şase puncte în over-time, în timp ce Gaz Metan a înscris 13, izbutind să câştige un meci care părea la un moment dat pierdut. CSM Oradea înregistrează astfel a treia înfrângere consecutivă şi a patra din acest sezon. Etapa viitoare, orădenii vor juca pe teren propriu cu Timba Timişoara. 

CASETA TEHNICĂ

Sala Sporturilor din Mediaş. Spectatori: circa 800

Gaz Metan Mediaş – CSM Oradea 71-64 (16-15, 14-12, 17-17, 11-14; 13-6), după prelungiri

Gaz Metan: Mandache 4, Shiloh 2, Dumitrescu 3 (1×3), Krstanovic 9, Ivanovic 14 (2), Lilov 17 (2), Nicoară 7, Mladenovic 2, Guţoaia 2, Dundjerski 11 (2). Nu a jucat Funar. Antrenor: Marcel Ţenter

CSM Oradea: Stefanovic, Lupusavei 6 (2), Maric 4, Pesic 20 (2), Topcov 10, Dillon 2, Ţîbîrnă 3, Franklin 19 (2). Nu au jucat Paşca, Hora, Lázár, Ciordaş. Antrenor: Cristian Achim

Arbitri: Doru Vinaşi – Marius Ciulin, Vlad Potra. Comisar FR Baschet: Romi Stănciulescu

Descalificări pentru 5 faulturi: Ivanovic / –



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor