CSM Oradea, la Békéscsaba

Portarul Eugen Leu
Portarul Eugen Leu
Handbaliştii orădeni s-au deplasat duminică la Békéscsaba, unde vor efectua un stagiu de pregătiri şi jocuri de verificare, pe durata a zece zile.

Echipa noastră va beneficia acolo de condiţii optime de pregătire, în cadrul unui complex care cuprinde terenuri de joc, sală de forţă, sală de recuperare etc. Antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor, are la dispoziţie următorul lot de jucători: Leu, Gale – portari; Simeria, Taşcă, Munea, Mateaş, Roaua, Iştoc, Oşvat, Radu, Drăgan, Ferenţ, Macavei, Burcă, Sava, Silaghi, Balea, Manea.

„Am ales Békéscsaba ca loc de cantonament, datorită condiţiilor foarte bune oferite, în cadrul unui complex unde se pregătesc lotul naţional al Ungariei, sau formaţiile de top ale handbaluşui maghiar, ca Veszprém sau Pik Szeged. Accentul va fi pus pe pregătirea fizică, dar în ultima parte a cantonamentului vom disputa câteva meciuri de verificare cu echipe maghiare”, a afirmat antrenorul Sebastian Tudor, care va conduce zilnic câte două şedinţe de antrenamente.

Gavril Nuţiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase