CSM Oradea mai transferă un jucător, Cătălin Petrișor

Reactualizat la:
Cătălin Petrișor (stânga) se alătură orădenilor
Cătălin Petrișor (stânga) se alătură orădenilor
După ce l-au adus pe slovenul Miha Zupan în ultima zi a anului 2015, CSM Oradea a ajuns la o înțelegere cu Cătălin Petrișor.

Petrișor are 23 de ani și 1.84 înălțime evoluând pe postul de fundaș. Are o experiență de șase ani și jumătate în primul eșalon baschetbalistic al României. El a debutat în Liga Națională pe parcursul sezonului 2009/10, alături de BCM Elba Timișoara, sub comanda lui Dragan Petricevic. Noul jucător al roș-albaștrilor a petrecut trei sezoane și jumătate la Timișoara, respectiv trei la Craiova.

Jucătorul a început sezonul la SCM U Craiova însă a fost împrumutat la BC Timișoara. La timișoreni, Petrișor a bifat 15 prezențe în Liga Națională și a avut medii statistice de 2.2 puncte, 2.3 pase decisive, 1.4 recuperări și 0.4 intercepții în 19:58 minute pe partidă pentru 2.2 la eficiență.

„Petrișor este un jucător capabil să ridice nivelul de intensitate la ședințele de pregătire, apărându-se agresiv. Este un conducător de joc clasic, așteptările de la el fiind să acopere la poziția 1 în așa fel încât să i se poată acorda mai multe minute de răgaz căpitanului Will Franklin. De asemenea, Petrișor este jucător autohton și poate reprezenta o soluție utilă atât în Cupa României, cât și în Liga Națională, competiții în care este obligatorie folosirea în permanență a cel puțin doi, respectiv un jucător român” se menționează pe site-ul clubului orădean, csmoradea.ro.

După acest transfer, CSM Oradea bifează al doilea extra-transfer stagional din maximul posibil de șase.

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase