CSM Oradea nu a rezistat in fata lui Minaur Baia Mare

De Gavril Nutiu
Vlad Avram a marcat trei goluri
Vlad Avram a marcat trei goluri
Etapa a VIII-a a Diviziei A de handbal masculin nu a fost una cu noroc pentru CSM Oradea, echipa noastră fiind învinsă în deplasarea cu HC Minaur Baia Mare. Gazdele s-au impus cu scorul de 31-24 (17-9), reuşind să se revanşeze după insuccesele suferite în faţa orădenilor în ultimele două sezoane.

Victoria băimărenilor este logică, ţinând seama de actualul statut în divizia secundă al celor două formaţii. HC Minaur dispune de un buget şi un lot net superioare (cu doi foşti şi un actual internaţional – Stamate, Bondar, respectiv M. Bogdan), având ca obiectiv promovarea în Liga Naţională, în timp ce CSM Oradea se bazează doar pe jucători tineri şi neexperimentaţi, neputând emite pretenţii la primul loc.

Meciul propriu-zis a fost la discreţia gazdelor, cu excepţia primelor minute, în care orădenii au condus pe tabela de marcaj, scor 1-2 (‘4). HC Minaur a preluat conducerea, scor 3-2 (‘5), pe care nu a mai cedat-o apoi până la finalul meciului. Au urmat câteva minute de joc echilibrat, după care gazdele s-au distanţat decisiv, scor 10-6 (‘16). La pauză, băimărenii conduceau detaşat, scor 17-9. În repriza secundă, antrenorul Sebastian Tudor a schimbat sistemul de apărare şi CSM Oradea a redus din diferenţă, apropiindu-se la patru goluri, scoruri 23-19 (‘47), 27-23 (‘54). HC Minaur a gsetionat însă mai bine finalul de meci şi ecartul s-a mărit din nou, partida încheindu-se cu scorul de 31-24.

Au jucat echipele:

HC Minaur: Viman, Drăghici, Homorodan – portari; Bondar 12, Preda 5, Mihai 5, Stamate 3, Băican 3, Orban 2, Olah 1, I. Fotonea, Acsinia, Udriştoiu, Gherasim. Antrenori: Iuliu Varady, Raul Fotonea

CSM Oradea: V. Tcaciuc, Bistrian – portari; Al. Farcaş 7, David 5, Avram 3, Iştoc 3, R. Farcaş 3, Macovei 3, I. Tcaciuc, Radu, Papuc, Scripnic, Ţone. Antrenor: Sebastian Tudor

În urma acestui rezultat, HC Minaur se menţine neînvinsă, cu opt victorii, iar CSM Oradea a suferit a doua înfrângere din actuala ediţie.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !