CSM Oradea și-a completat lotul

De Gavril Nutiu
Eric Ionescu
Eric Ionescu - © FOTO: PROGRESS ORADEA
Antrenorul Dorin Costrăș a decis completarea lotului echipei pe care o conduce cu încă trei juniori, proveniți de la pepinierele cluburilor orădene.

Este vorba de Horațiu Ilisie, Denis Popuțe, ambii de la CS Crișul, respectiv Eric Ionescu, de la CS Progress. „Toți trei sunt jucători de viitor, pe care am hotărât să-i cooptăm în lot. Popuțe va fi al treilea portar din lot. Vom avea astfel un lot format din 17 jucători. Va exista astfel și o mică concurență între jucători, pentru că numai 15 dintre ei pot fi înscriși pe foaie pentru un meci”, afirmă Dorin Costrăș.

Conducerea echipei noastre a încercat până în ultimul moment să mai transfere un jucător străin, dar nu a reușit acest lucru. „Ne-am mai fi dorit un jucător de mână stângă în lot. Am purtat discuții cu mai mulți, dar, din păcate, nu s-a concretizat nicio variantă. Ca urmare, vom aborda sezonul cu lotul pe care-l avem la dispoziție în acest moment. Avem o echipă competitivă, din care fac parte mulți jucători tineri. În mod cert, dorim să ne batem la titlu”, a spus antrenorul vicecampioanei CSM Digi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !