CSM U Oradea, fără jucătoarele americane

CSM U Oradea, fără jucătoarele americane
Divizionara A de baschet feminin CSM Universitatea Oradea s-a reunit în vederea pregătirilor pentru noul sezon.

Antrenoarele Adriana Niculescu şi Ioana Croitoru au la dispoziţie acelaşi lot ca şi cel din sezonul trecut, mai puţin cele două jucătoare americane, Tiffany Brown şi Ayesha Barkley, la care s-a renunţat cel puţin pentru moment, din raţiuni de ordin financiar.

„În cazul în care vom reuşi să găsim în timp util sponsori pentru susţinerea salariului celor două jucătoare, vom apela din nou la ele”, ne-a declarat antrenoarea Adriana Niculescu. Dar iată lotul baschetbalistelor orădene: Ioana Gavra, Loredana Ulica, Alexandra Gherle, Edit Sabău, Carla Ţigan, Alexandra Vlaicu, Mihaela Adi, Anda Muscă, Monica Ardelean, Oana Cutuş, Oana Sărăcuţ, Amalia Scheiner, Eleonora Anei. Situaţia Danei Tămăşdan este încă incertă, neştiindu-se deocamdată dacă ea va continua sau nu să facă parte din lot.

Conducerea CS Municipal a redus sprijinul financiar oferit secţiei de baschet feminin, de la 3 miliarde lei vechi în sezonul trecut, la 1 miliard. „Vom continua colaborarea cu Clubul Sportiv Universitar pentru echipa de baschet feminin, dar aportul nostru financiar va fi mai scăzut, limitându-se la acordarea indemnizaţiilor pentru jucătoarele lotului”, a afirmat preşedintele CSM Oradea, Florin Birta.

Antrenoarea Adriana Niculescu spune că dacă nu se vor găsi resurse pentru jucătoare „straniere”, lotul urmează să fie completat cu junioare. CSM Universitatea se va deplasa la 26 august într-un cantonament de pregătiri centralizate la Stâna de Vale, pentru o perioadă de zece zile. La revenirea acasă, vor fi perfectate mai multe meciuri de pregătire cu echipe din oraşe apropiate.

G.N.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !