CSM vizează prima victorie

CSM vizează prima victorie
ORADEA - CSM Oradea susţine miercuri o partidă de maximă importanţă, în compania formaţiei Rapid, ocupanta ultimului loc al clasamentului. Meciul cu Rapid este singurul pe care băieţii noştri au şanse să-l câştige în acest tur de campionat.

Preşedintele CS Municipal, Ionel Bungău, şi managerul secţiei de baschet masculin, Şerban Sere, au susţinut ieri o conferinţă de presă în care au oferit amănunte despre acest meci.

„Putem câştiga”

„Am studiat împreună cu băieţii mai multe casete cu jocurile Rapidului şi pot spune că este o echipă abordabilă pentru noi. Au în lot câţiva jucători cu experienţa meciurilor în Divizia A, dar per ansamblu, cred că echipa noastră poate să obţină victoria. Noi am lucrat mult, împreună cu antrenorul Veres Attila, la psihicul jucătorilor, încercând să-i remontăm din punct de vedere mental după eşecul de proporţii suferit în meciul cu Dinamo. Echipa noastră a alternat în acest tur prestaţiile mai bune cu altele nereuşite. În mod normal, acum ar urma o partidă bună, care sperăm să se concretizeze într-o primă victorie, în faţa Rapidului”, a afirmat Şerban Sere.

Managerul a spus că se află în discuţii cu impresari ai mai multor jucători, care ar urma să fie transferaţi la CSM Oradea, dar deocamdată tratativele sunt doar în fază de tatonări, până când secţia de baschet masculin se va întări din punct de vedere financiar. Sere a dat de înţeles că se va orienta spre jucători străini, de preferinţă liberi de contract, pentru că jucătorii autohtoni sunt foarte scumpi, constituind „o pistă inabordabilă” la momentul de faţă.

Un prim sponsor

De asemenea, se doreşte menţinerea la echipă a actualilor jucători, a acelora care vor dovedi că merită să joace în prima divizie. „Le-am explicat jucătorilor că viitorul lor va depinde de mentalitatea de care dau dovadă. Chiar dacă deocamdată pierdem meciuri, nu este totuna modul în care le pierdem. Vreau să văd determinare şi o mentalitate de luptători”, a conchis Şerban Sere.
Din punct de vedere financiar, există promisiuni şi perspective de îmbunătăţire a situaţiei secţiei. Preşedintele CSM, Ionel Bungău, a oferit o surpriză, prezentând presei un prim sponsor al echipei de baschet masculin, Ioan Rus, patronul firmei SC Onaca Promoţii şi Construcţii. Acesta va oferi secţiei suma de 30.000 euro.

Partida CSM Oradea – Rapid are loc miercuri seară, la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 17. Suporterii echipei noastre sunt aşteptaţi să-şi susţină favoriţii în tentativa lor de a obţine primul succes din acest sezon.

 

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase