CSU Oradea a pierdut toate meciurile

1Comentariu
Orădencele s-au clasat pe ultimul loc
Orădencele s-au clasat pe ultimul loc
Dacă anul trecut au reuşit promovarea, acum fetele de la CSU Oradea au suferit înfrângeri pe linie la faza a doua a play-off-ului Diviziei A2, Seria Vest, la volei feminin.

Turneul s-a desfăşurat în Sala Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Cu loturi întărite faţă de sezonul trecut, FC Argeş Piteşti şi CSM Târgu Mureş au reuşit să facă pasul spre Divizia A.

În primul meci, orădencele au pierdut cu 0-3 (24-26, 12-25, 17-25) cu FC Argeş, în al doilea tot cu 0-3 (18-25, 14-25, 23-25) cu gazdele de la CSM Târgu Mureş, iar duminică în ultimul joc au cedat după un joc extrem de disputat cu 2-3 (26-24, 21-25, 25-21, 23-25, 12-15 ) în faţa echipei CSM Lugoj.

„În ciuda ultimelor rezultate, voleibalistele merită felicitări pentru rezultatele înregistrate în acest sezon, având un bilanț pozitiv, cu 14 victorii din totalul de 20 de jocuri disputate. Să nu uităm că jucătoarele componente ale echipei sunt eleve, studente și absolvente ale Universității din Oradea, precum și jucătoare ce activează la cluburile LPS Bihorul Oradea, ACS Viitorul Borș și CSS Avram Iancu Ștei.

Secția de volei își dorește să continue politica de atragere și promovare a tinerelor talente de pe plan local și județean. Suntem conștienți că voleiul feminin este pe un drum bun și se poate dezvolta în continuare, în funcție de strategia CSU Oradea și cu sprijinul tuturor factorilor de pe plan local și județean, alături de atragerea a cât mai multor parteneri din domeniul privat pentru a asigura condițiile materiale și financiare necesare maximizării performanței”, transmite secţia de volei a CSU Oradea.

Rezultate: vineri, 5 aprilie, CSU Oradea – FC Argeș 0-3, CSM Tg. Mureș – CSM Lugoj 3-1; sâmbătă, 6 aprilie, CSM Lugoj – FC Argeș 0-3, CSM Tg. Mureș – CSU Oradea 3-0; duminică, 7 aprilie, CSU Oradea – CSM Lugoj 2-3, CSM Tg. Mureș – FC Argeș 3-0.

Clasament final: 1. CSM Târgu Mureș – 9 p, 2. FC Argeș Pitești – 6 p, 3. CSM Lugoj – 2 p, 4. CSU Oradea – 1 p.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor