CSU Oradea nu are ţinte electronice

CSU Oradea nu are ţinte electronice
CN de tir sportiv pentru arme cu aer comprimat, senioare şi junioare, a scos la rampă evoluţiile foarte bune ale sportivelor Lorena şi Francesca Pop, de la CSU Oradea (antrenori Vasile Leţ, Adriana Floruţa), care au devenit campioane naţionale.

Lorena Pop a câştigat titlul naţional la puşcă 40 focuri ac, atât la junioare, cât şi la senioare. Un alt rezultat foarte bun a fost realizat de sora sa, Francesca Pop, campioană naţională la pistol 40 focuri ac junioare. Deşi este încă junioare II, ea a participat şi la proba de senioare, unde s-a situat pe locul 8. Francesca Pop va participa în perioada 6-16 martie la CE de tir sporiv juniori, care va avea loc în Norvegia. Din păcate, Lorena Pop nu a fost selecţionată în lotul pentru CE, din raţiuni de ordin financiar, deşi ar fi meritat din plin acest lucru. „Federaţia a decis să deplaseze doar lotul de pistol, unde avem şanse mari la medalii, nu şi pe cel de puşcă”, a afirmat antrenorul CSU Oradea, Vasile Leţ. Tehnicianul orădean ne-a declarat că elevii săi sunt dezavantajaţi la competiţiile desfăşurate în Capitală, Poligonul „Iosif Sârbu” fiind dotat cu ţinte electronice, inexistente la poligonul universităţii. „Ţintele electronice, de tip Fius Ascor, costă circa 50.000 de euro. Din nefericire, noi nu avem posibilitatea să le achiziţionăm. Ca atare, ne antrenăm cu vechile ţinte de carton, care nu se mai prea folosesc nicăieri în lume”, a conchis antrenorul Vasile Leţ.

REZULTATELE SPORTIVILOR ORĂDENI

Puşcă 40 focuri ac:

Lorena Pop, locul 1 la junioare cu 494,1 puncte şi locul 1 la senioare cu 493,2 p

Alexandra Keri, locul 3 la senioare cu 486,3 p

Antonia Miclău, locul 4 la junioare cu 480,9 p

Pistol 40 focuri ac:

Francesca Pop, locul 1 la junioare cu 470,7 p şi locul 8 la senioare cu 464,1 p

Pistol 60 focuri ac:

Szücs Csongor, locul 8 la seniori cu 657,9 p

George Şerfezi, locul 10 la juniori

Daniel Petruţ, locul 16 la juniori

G.N.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !