Cu Ambulatoriul tot pe loc

3Comentarii
Cu Ambulatoriul tot pe loc
ORADEA – Pereţii plini de igrasie, puncte sanitare infecte, săli reci şi întunecate, scări pe care şi un om sănătos le urcă greu. Este imaginea dezolantă a Policlinicii Mari, imagine pe care am redat-o de atâtea ori în paginile cotidianului nostru.

Din păcate bihorenii vor fi nevoiţi şi în continuare să apeleze tot aici la medicii din ambulatoriu ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Aceasta pentru că planurile managerului Emil Popovici Muţ nu au ieşit aşa cum ar fi trebuit.

Până azi trebuiau puse la cale primele planuri de mutare a mai multor cabinete medicale din Policlinică în clădirea de pe Louis Pasteur, care a găzduit până acum secţia de Dermatologie. Amenajarea ambulatoriului integrat nu a putut fi finalizată până la această oră, cauza principală fiind ca de obicei, banii.

„Lucrările nu pot fi finalizate încă deoarece mai trebuia să primim alte cinci miliarde de lei vechi de la Consiliul Judeţean pentru acest lucru. Nu putem merge pe încredere cu firma care efectuează lucrările. Ei cer să fie plătiţi”, susţine ec. Muţ.

În loc de bani, încredere

Szabo Odon, consilier judeţean al UDMR cunoaşte problema finanţării Spitalului Judeţean. „Anul trecut le-am dat 10 miliarde de lei vechi. I-au cheltuit greu din cauza desfăşurării mai complicate a licitaţiilor. Pe parcurs s-a constatat că suma decisă la evaluarea iniţială a lucrării nu ajunge. Dar pot continua lucrările. O să le dăm şi restul de bani. Trebuie să meargă pe încredere cu firma care execută lucrările ”, ne-a declarat Szabo Odon.

Până firma respectivă va fi înduplecată, bolnavii vor trebui şi ei înduplecaţi cu condiţiile inumane în care se acordă un consult în Policlinica Mare.

Viorica Borz



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor