Cu arătătorul amputat

Orădeanca Gabriela Ter i-a acuzat în anul 2003 de indiferenta si neglijenta pe medicul Cristian Bustea si pe rezidentul arab Ahmed, din cadrul Spitalului Clinic Judetean.

Acestia sunt insa aparati de un raport al colegilor lor. Colegiul medicilor din Bihor a exclus culpa medicala. Dar declaratiile neoficiale ale unor cadre medicale sustin contrariul.
In urma unei banale intepaturi cu un os, Gabriela s-a ales cu degetul arătător ale mâinii drepte amputat.. Sesizarea ei către Spitalul Clinic Judeţean Oradea a fost inregistrată cu nr. 1075/12.11.2003. Potrivit femeii, superiorii medicului acuzat nici macar nu s-au sinchisit sa-i raspunda, ba chiar i-au dat de inteles ca vina ii apartine.

“Mi s-a apus ca am schimbat prea multi doctori”, afirma Gabriela Ter. Pentru ca a vazut ca plangerea ei nu este luata in seama, femeia s-a adresat Colegiului Medicilor din Bihor. In 18.12.2003 a inaintat institutiei o sesizare in care a solicitat anchetarea cazului. “Prin prezenta, doresc sa va aduc la cunostinta faptul ca in cursul zilei de 20.09.2003, la ora 15. , m-am intepat acasa cu un os de porc. Din cauza durerii, in jurul orei 2.00 noaptea am venit la spital, la Serviciul de Urgenta Chirurgie Stationar I. La sectia de chirurgie era de garda Bustea Cristian, doctor pe care nu l-am vazut in incinta. S-a ocupat de min un medic rezident arab Ahmed, care mi-a spus ca nu are ce sa-mi faca pana peste 48 de ore.

Mi-a spus sa revin dimineata la ora 6.00 cu o sticla de Rivanol si cu o fasa. Fiindu-i probabil mila de mine, o asistenta, m-a chemat inapoi sa imi faca o injectie antitetanos, lucru la care doctorul arab nici macar nu s-a gandit. Am revenit dupa patru ore asa cum mi-a spus acest Ahmed. Rezidentul m-a intrebat ca pentru ce am venit ca el nu are ce sa faca.

Am fost trimisa acasa, desi aveam dureri mari, spunandu-mi sa ma tratez cu Eritromicina. In dupa-amiaza aceleiasi zile, pentru ca nu mai suportam durerea si degetul a inceput sa se innegreasca am mers din nou la spital. De data aceasta la urgenta era doamna doctor Marti Ramona, care mi-a facut o incizie si mi-a curatat infectia. Medicul mi-a eliberat o reteta si m-a chemat a doua zi la pansat.

Degetul era din ce in ce mai negru si am inceput sa am dureri ingrozitoare. Miercurea am mers la prof. dr. Ionescu care a incercat sa-l salveze. A curatat zilnic rana, dar totul a fost in zadar. Fata de cele relatate mai sus, va rog sa binevoiti sa luati masurile necesare pentru ca acesti doctori sa nu mai nenoroceasca alte persoane”, a concluzionat, in adresa, Gabriela Ter.

Prea tarziu

Intrigata de nepasarea institutiilor abilitate in acest caz, Gabriela Ter a cerut sfatul doctorului Duse, din cadrul Spitalului Judetean şi apoi a dr. prof. Adrian Maghiar care mi-a confirmat faptul ca incizia trebuia facuta dupa 12 ore, in timp ce, asa cum am mai spus, Ahmed a spus 48 de ore. Acest lucru il stiam si eu fara nici un fel de studii de specialitate”, afirma oradeanca.

Culpa medicala i-a fost confirmata de mai multe surse medicale, mai multi specialisti spunandu-i, neoficial, ca un simplu medic de tara stie ca o rana necuratata poate duce la complicatii serioase. Asa cum de altfel s-a si intamplat. Colegiul Medicilor din Bihor a anchetat cazul, dar cu intarziere.

Dupa trei luni institutia a informat-o pe reclamanta ca si-a pierdut degetul din cauza propriului organism.

Un raspuns comod

Prin decizia nr. 2/2004-03-23, Colegiul Medicilor din Bihor se spala pe maini. Comisia de disciplina formata din cinci reputati medici oradeni sustin povestea Gabrielei Ter pana in momentul in care a trebuit stabilita culpa. Fara sa faca referire direct la acuzatiile care sunt aduse celor doi medici, colegiul spune ca diagnosticul si tratamentul a respectat normele de conduita terapeutica.

Dar in fapt, pacienta nu a acuzat tratamentul facut ulterior ci neinterventia in timp util a doctorului rezident. Gabriela Ter sustine chiar ca medicii oradeni si-au dat tot interesul pentru a-i salva degetul, dar acest lucru nu a mai fost posibil din cauza greselii initiale a doctorului arab. Dosarul nr. 1958/2003 a fost solutionat de comisia de disciplina formata din cunoscutii medici: dr.

Popescu Mircea presedintele comisiei conferentiar, medic primar cardiologie; dr. Bumbu Gheorghe profesor, medic primar urologie; dr. Mihalache Gabriel sef lucrari, medic primar medicina legala; dr. Bocaniciu Marius medic priamr, medicina generala, doctor in stiinte medicale; dr. Craiut Doru profesor, medic primar, obstetrica ginecologie.



Raportul Colegiului Medicilor Bihor
In cele de mai jos publicam raportul Colegiului Medicilor din Bihor. “In urma analizei tuturor pieselor existente la dosar se constata urmatoarele: 1.Afirmativ in 20.09.2003, dupa amiaza la ora 15.00, reclamanta Ter Gabriela, se inteapa cu un os de porc la indexul drept.
2. In 21.09.2003, in registrul de consultatii Secţia chirurgie Spitalul Clinic Judetean, la pozitia 10260 la ora 2.30 este notata cu diagnostic “plaga intepata index drept”. La rubrica prescriptii este notat “Rp., toaleta, pansament, ATPA 0,5 ml.”- notat dr. Bustea (potrivit declaratiilor reclamantei acest medic care era de garda nu se afla in spital la acea ora n.red.).
3. In 21.09.2003, ora 19,20 sub nr. 10279 cu diagnosticul “plaga intepata index drept, limfangita”. La prescriptii este notat incizie evacuare, toaleta, pansament”.
4. In registrul de consultatii in 09.10.2003 la nr. 11969 cu diagnosticul: “panaritium articular deget II”.
5. In intervalul 24.09.2003 – 09.10.2003 este tratata ambulatoriu sub supravegherea prof. Ionescu George.
6. Cu toate ingrijirile acordate, in 09.10.2003 este internata in spital, deoarece starea pacientei impune internarea.
7. Intervalul 09.10.2003 – 14.10.2003, timpul spitalizarii, sub tratament cu antibiotice medicul curant hotareste dezarticularea deget II mana dreapta.
Fata de cele de mai sus comisia retine: Diagnosticul si tratamentul etapizat a respectat normele de conduita terapeutica, tratamentul fiind la inceput conservator (antibioterapie, toaleta, imobilizare) de tatonare si urmarire.

Dar cum evolutia a fost nefaborabila, (fapt care se explica si prin organismul cu aparare deficitara subliniat de insasi pacienta Ter) s-a impus conduita de ridicare a segmentului compromis. Ca atare Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din Bihor nu retine elemente de culpa medicala.”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase