„ Fii activ pentru Dunăre !”- Acesta este sloganul stabilit în 2011 de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunăre (ICPDR) şi adoptat de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.
Pornind de la acest slogan, în parteneriat cu baza de agrement „Veni, Vidi, Vinci” şi Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor, ABA Crişuri dă start la „Întrecerea bărcuţelor”.
Concursul va avea loc, miercuri 29 iunie, în Oradea, pe râul Crisul Repede, în zona podului de pontoane. Înscrierea în concurs se va face între orele între orele 14:00-16:00. Între orele 16:30- 17:00 se vor întrece echipajele formate din copii cu vârste mai mici de 14 ani, între ora 17:00- 17:30 echipaje cu vârsta mai mare de 14 ani iar apoi va veni rândul presarilor să se ia la întrecere. La ora 18 este programată a avea loc premierea.
Echipajele care vor lua parte la concurs se vor întrece în ambarcaţiuni uşoare de tip hidrobiciclete şi bărcuţe cu vâsle. „La acest concurs pot să participe şi tineri cu vârsta sub 14 ani atâta timp cât sunt însoţiţi de minim o persoană adultă”, a precizat Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al ABA Crişuri.
Pe lângă premiile oferite de organizatori, cei ce vor lua parte la eveniment vor avea ocazia să posteze, pe un banner special conceput, mesajul lor pentru Dunăre. De asemenea, între orele 14-20 plimbarea cu ambarcaţiuni uşoare este gratuită.
Manifestări
Străbate zece ţări, patru capitale şi uneşte peste 80 de milioane de destine. Este vorba despre cel mai important fluviu din Europa şi anume, Dunărea.
Mai mult de jumătate din lungimea fluviului traversează România şi 30% din bazinul Dunării se află pe teritoriul ţării noastre. În plus, 97,8 % din suprafaţa României se află în bazinul hidrografic al Dunării şi la gurile de vărsare în Marea Neagră se formează Delta Dunării, un loc unic în Europa.
„Cu toate că Bazinul Hidrografic Crisuri nu este în mod direct legat de bazinul Dunării, grija şi dorinţa de a contribui la protejarea fluviului face posibil ca şi în acest an Administraţia Bazinală de Apă Crisuri să organizeze evenimente cu ocazia Zilei Dunării” a declarat Pasztor Sandor, director Administraţiei Bazinale de Apă(ABA) Crisuri.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!