Cu BMW-ul în copac

9Comentarii
Cu BMW-ul în copac
PALOTA – Un tânăr din Oşorhei a ajuns marţi dimineaţă la spital după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un copac de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 4:00, în afara localităţii Palota.

Aflat la volanul unui BMW, oşorheianul S.D. (28 ani) a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă, din cauza vitezei. Autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea stângă a direcţiei sale de mers.
În urma impactului, şoferul a suferit leziuni multiple, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.

„Poliţiştii Serviciului Rutier vă recomandă să adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic! Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune”, atenţionează subinspectorul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Ovidiu Morcan



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor