Cu cărţile pe faţă

Lăudabilă iniţiativa acelor partide care doresc să promoveze pe listele lor pentru Parlamentul European diverşi reprezentanţi ai societăţii civile. Includerea în limita locurilor eligibile a unor oameni care şi-au făcut din lupta pentru democraţie un ideal e semn că, măcar la nivel de intenţie, apucăturile de castă ale partidelor au început să fie considerate vetuste.

Dacă din partea partidelor politice ne miră această spectaculoasă deschidere către neînsemnata societate civilă, şi mai tare ar trebui să ne mire acceptarea din partea componenţilor de vârf ai acesteia a fotoliilor oferite. Pentru că, o ştie toată lumea, trăsătura definitorie a societăţii civile e aceea că ea nu doreşte să obţină sau să exercite în vreun fel puterea politică, ci doar să vegheze ca aceasta să nu comită derapaje periculoase pentru cursul firesc al democraţiei.

Prin urmare, să accepţi să candidezi pe listele unui partid, ca membru al vreunui ONG care s-a luptat acerb cu corupţia năstăsiană, voiculesciană sau cripto-securistă, e dovada fie a unei ipocrizii cutremurătoare, fie a unui oportunism de calibru dâmboviţean. Prin acest gest, omul în cauză reuşeşte să topească instantaneu un trecut dedicat – fireşte – binelui comun, în anticiparea anxioasă a unei funcţii care să-i asigure, pentru câţiva anişori, un trai liniştit.

Nu vreau să sugerez prin asta că decizia PD de a o instala pe Monica Macovei la cârma Justiţiei a fost o decizie neinspirată. Nici că eventuala accedere a Renatei Weber în Parlamentul European pe listele PNL ar fi o catastrofă pentru România.

Dimpotrivă, am convingerea că asemenea oameni sunt necesari în procesul atât de lung şi încă neconvingător al „schimbării la faţă” a României. Însă eficacitatea lor nu constă în ocuparea efectivă de posturi-cheie în administraţia centrală ori în organisme comunitare, ci în munca – uneori inutilă, e adevărat – de control a celor care sunt aşezaţi în aceste funcţii de către atât de impenetrabilele partide politice. Analogia e scandalos de simplă: nu poţi fi, concomitent, şi poliţai cu figură încleştată şi substitut pentru târfa zglobie cu pedigree.
În plus, chestiunea ridică şi o acută problemă de moralitate: cum să mai creadă cineva în sinceritatea arătării cu degetul a corupţilor cotidieni, când, imediat după accederea opoziţiei la putere, „procurorii” democraţiei înhaţă ciolanul pe care noua orânduire li-l pune, recunoscător, la dispoziţie? Cât credit mai poate da nea Ionel societăţii civile dacă aceasta se dovedeşte a fi la fel de hrăpăreaţă precum aceia pe care-i condamnă cu sârg?

Pe mine, unul, nimic nu mai reuşeşte să mă convingă că proiectul de ieşire din mocirla celor 50 de ani de îndobitocire cu metodă nu e definitiv compromis. Aveam încredere în „stâlpii” societăţii civile, până în momentul în care mi-am dat seama că sinceritatea lor se curmă în faţa listei cu eligibili în care, la loc de cinste, se găsesc şi ei. Ce ne rămâne de făcut? Un singur lucru, brav şi tragi-comic: să ne-nvelim goliciunea în drapelul găurit şi să răcnim cât ne-or ţine rărunchii la vecinul de palier: „Oz arm, sitoaien!”

Dan Liviu Boeriu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase