Biserici tradiţionale din România şi Călători din Ţara Crişurilor – România. Costume populare româneşti de sărbătoare, au fost vernisate de Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor” la Castello Reale din Moncalieri – Torino (Italia), sîmbătă, 15 septembrie 2012. Organizate într-un palat princiar, cu un trecut istoric bogat şi care din 1997 face parte din patrimoniul mondial UNESCO, vernisajele celor două expoziţii încununează cu succes drumul parcurs în cunoaşterea culturii româneşti, ce a avut ca început expoziţia „Transparenţe sacre”, din 2007, de la Muzeul Diocezan din Trento, continuată apoi cu Minuni din lemn, la Muzeul Municipal din acelaşi oraş.
Bisericile lui Ovi Pascu
Minuni de lemn, expoziţie al cărei curator este dr. Aurel Chiriac, oferă imagini dedicate bisericilor de lemn din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş. Ea prezintă fotografii realizate în anii din urmă de către Ovidiu Pascu la o serie de biserici de lemn tradiţionale din nord-vestul ţării. Aceste construcţii, cele mai vechi datînd din secolele XV-XVII, sînt o mărturie a valorii incontestabile a arhitecturii şi civilizaţiei străvechi româneşti.
Cealaltă expoziţie prezintă piese din patrimoniul Secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, ce provin din nord-vestul României şi reprezintă patru zone etnografice importante. Echipa de realizatori (Aurel Chiriac, Ioan Goman, Simona Bala, Iacinta Chiriac, Melania Ţărău) a avut satisfacţia ca în prima zi după deschidere să afle că peste 600 de vizitatori au trecut pragul celor două expoziţii.
Expoziţiile vor rămîne deschise pînă în 4 noiembrie 2012.
Citiți principiile noastre de moderare aici!