Cu Farcaș în echipă, Ajax U19 e lider în play-off

De Teodor Biriş
Echipa „lăncierilor”, Ricardo Farcaş al doilea din dreapta pe rândul de sus
Echipa „lăncierilor”, Ricardo Farcaş al doilea din dreapta pe rândul de sus
Echipa de juniori under 19 Ajax Amsterdam a început în forță faza play-off-ului în campionatul Olandei.

„Lăncierii” au câştigat ambele meciuri disputate în ianuarie, 5-2 cu ADO Den Haag pe teren propriu şi 4-0 în deplasare cu NEC Nijmegen, în ambele meciuri jucând şi orădeanul Ricardo Farcaş,

Ajax U19 a încheiat sezonul regulat fără înfrângere, cu 11 victorii şi două remize.

„Obiectivul nostru este să fim campioni. Principalele contracandidate sunt PSV Eindhoven și Feyenoord Rotterdam. Am terminat sezonul regulat cu 10 puncte avans faţă de PSV, dar în play-off toate cele şase echipe calificate încep de la zero”, ne-a declarat internaţionalul de juniori orădean.

În 6 februarie, Ajax Amsterdam va evolua în Youth Champions League împotriva echipei Paris Saint Germain, după care vor urma derby-urile interne cu PSV Eindhoven (10 februarie) şi Feyenoord (17 februarie).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !