Cu paşapoarte false spre Anglia

ORADEA – Miercuri, la PTF Borş s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un autocar marca „Mercedes”, înmatriculat în Bistriţa-Năsăud, aparţinând unei firme de transport din Bistriţa, care transporta de 38 persoane, cetăţeni români, cu destinaţia Marea Britanie.

„La controlul de frontieră efectuat de poliţiştii de frontieră asupra persoanelor din mijlocul de transport şi documentelor de călătorie au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea a trei paşapoarte româneşti, filele informatizate cu datele de identitate fiind falsificate.

În urma cercetărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că cele trei paşapoarte sunt false şi că în realitate proprietarii sunt de fapt din Republica Moldova”, a declarat subcomisar MIrcea Chiorean, purtătorul de cuvânt al DPF Oradea.

Cei trei moldoveni au povestit poliţiştilor de frontieră că un conaţional, care se află în Irlandam le-a promis că-i poate ajuta să ajungă în Marea Britanie, cu paşapoarte false. „Paşapoartele româneşti le-au obşinut din Bucureşti, contra sumei de o sută de euro, de la o persoană indicată de conaţionalul lor aflat în Iralnda”, a precizat reprezentantul DPF Oradea.

Cei trei sunt cercetaţi acum pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi complicitate la fals în înscrisuri oficiale.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase