Cu poliţa de asigurare împotriva dezastrelor plătită, și ce dacă?

De Cristina Ghilea
12Comentarii
Dezastrul natural prevăzut în PAD nu se referă la efectele furtunii
Dezastrul natural prevăzut în PAD nu se referă la efectele furtunii
Asigurarea obligatorie contra dezastrelor e „apă de ploaie” faţă de dezastrul lăsat în urma furtunii de duminică.

Cei care speră că asigurarea obligatorie le va acoperi daunele provocate de furtună vor avea o surpriză neplăcută: termenul „dezastre” nu acoperă, în accepţiunea poliţei, şi fenomene extreme de genul celui care a lovit Bihorul duminică. Astfel, în ciuda celor declarate de prefectul Ioan Mihaiu, cu sau fără asigurare obligatorie, păgubiţii sunt pe cont propriu sau la mila autorităţilor centrale.

Au fost oferite clarificări din partea experţilor în asigurări: „În cadrul asigurării obligatorii PAD, sunt acoperite doar trei riscuri (calamităţi): cutremur, alunecări de teren și inundaţii (din revărsări de ape)… nicidecum furtună!!!! Spre ştiinţa şi a d-lui prefect Mihaiu!”, a venit o precizare din partea unui specialist în asigurări.

„PAD-ul (poliţa de asigurare împotriva dezastrelor), după cum îi spune şi numele, acoperă doar riscurile de producere a acestora: cutremur, alunecări de teren sau inundaţii, manifestate ca fenomene naturale. Aceasta înseamnă că, în caz de daune produse de cutremur, alunecări de teren sau inundaţii, proprietarul locuinţei asigurate prin PAD va fi despăgubit de PAID (Polul de Asigurare Împotriva Dezastrelor).

Cine vrea să-şi asigure imobilele împotriva altor riscuri poate încheia o asigurare facultativă. Aici sunt cuprinse căderi de grindină, căderi de copaci, furtuni etc.”, a detaliat Traian Baicu, inspector de asigurări.

Cu alte cuvinte, PAD acoperă pagubele unor evenimente cu probabilitate foarte redusă să se producă în partea noastră de ţară. Pentru o acoperire utilă, oamenii sunt nevoiţi să cotizeze suplimentar.

Centralizare

Între timp, de dumunică încoace, primăriile afectate de furtună au început centralizarea pagubelor. Bihorenii care locuiesc în Ştei sunt invitaţi să treacă pe la Primărie pentru a-şi pune pe o listă evaluarea pagubelor provocate de furtună asupra locuinţei, bunurilor sau animalelor, însoţite de fotografii. „Menţionăm că toate aceste rapoarte care vor fi vizate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Ştei vor fi înaintate la sediul Instituţiei Prefectului Bihor, în vederea obţinerii de sume de la bugetul naţional pentru situaţiile de urgenţă”, este un anunţ lansat de Primăria Ştei, de exemplu.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor