„Culori și chipuri de poveste”

De Veronica Bursaşiu
„Culori și chipuri de poveste”
Este titlul albumului de artă naivă lansat de pictorul Mihai Dascălu la vernisajul expoziției pe care o organizează în Cetate.

Cu ocazia Sărbătorii Recoltei, vineri, ora 17:00, la Muzeul Orașului Oradea-Complex Cultural, va avea loc vernisajul expoziției personale de pictură naivă Mihai Dascălu.

În Palatul Princiar, corpul B, etaj I, sala 12, vor fi expuse 40 de tablouri realizate în culori de ulei pe pânză. Lucrările prezentate au fost realizate în ultimii ani, o parte dintre ele fiind expuse în galerii importante de artă naivă din Spania, Franța, Italia, Polonia, România. Cu această ocazie va fi prezentat și albumul „Culori și chipuri de poveste”, autor Mihai Dascălu, album realizat cu o finanțare din partea Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte. Expoziția va putea fi vizitată până în 7 octombrie 2018. Pe coperta albumului, pictorul vorbește despre „harul de a fi artist naiv”. „Arta naivă este în sufletul unora dintre noi, fie că ne place sau nu. Cu așa ceva te naști, fie că știi sau nu. Unii dintre noi avem pe undeva ascunsă această genă, totul e să o descoperim și eventual să o cultivăm. Or soarta nu alege, fie că ești țăran dintr-un cătun de munte, fie că ești un fin intelectual de Capitală care ți-ai tocit coatele pe băncile școlilor și universităților de prestigiu, tot naiv se cheamă că ești, în sensul bun al cuvântului, iar produsul tău se cheamă pictură naivă”, explică artistul.
dascalu1

Mihai Dascălu continuă apoi dizertația pe tema artei naive, explicând că „stilul personal al unui artist naiv nu poate fi predat în universități. Pictorul naiv este autodidact și a început să se perfecționeze încă de când desena cu creta pe asfalt case cu gemulețe pătrate, coșul de fum și pomii încărcați de frunze”. De unde vine naivitatea care rezidă din tablouri? „Tabloul unui pictor naiv autentic are întotdeauna cuprinsă în el o anumită stângăcie, pe care nu o vezi mereu de la început, trebuie poate să o cauți, căci ea există acolo. Și acest lucru dă doar picturii naive autentice acel farmec de care se bucură atât autorul tabloului, cât și noi, privitorii ce suntem amatori de pictură naivă de calitate”, spune Mihai Dascălu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !